CNN relatează, sub titlul „Trupuri neînsufleţite se adună în afara morgii spitalului, în timp ce România se luptă cu al patrulea val de Covid”, mărturii ale unor lucrători sanitari din unităţi copleşite de numărul mare de cazuri grave, imagini cu cadavre în saci din plastic şi dintr-un cimitir din Suceava.
Morga Spitalului Universitar din Bucureşti, unde pot fi depuse până la 15 trupuri neînsufleţite, a primit 41 în ziua în care CNN s-a aflat acolo. În saci din plastic, multe se aflau pe hol. În acelaşi timp, din morgă se auzeau - la fel şi în imaginile captate de televiziune - bocetele unei femei, al cărei tată murise recent.
Spitalul Universitar din Bucureşti este cea mai mare unitate medicală unde sunt trataţi pacienţii cu Covid-19. „Nu m-am gândit vreodată că o astfel de catastrofă s-ar putea întâmpla, că vom ajunge să trimitem familii întregi în mormânt”, a spus un asistent.
Unitatea de terapie intensivă a fost extinsă, însă un singur pat este liber, după ce pacientul a murit.
„Vaccinul înseamnă diferenţa dintre viaţă şi moarte”, a adăugat asistentul. „Oamenii ar trebui să înţeleagă. Poate în ultima clipă înţeleg asta”.
Cu o rată de vaccinare de doar 36%, scrie CNN, medicii şi oficialii o atribuie mai multor factori, între care credinţa religioasă şi dezinformarea. „Ei sunt exasperaţi de faptul că figurile publice au făcut atât de mult pentru a le submina eforturile”, scrie CNN.
Potrivit colonelului dr. Valeriu Gheorghiţă, care conduce campania naţională de vaccinare, 90% dintre pacienţii care au murit din cauza Covid-19 nu erau vaccinaţi.
Echipa de jurnalişti a ajuns şi în Suceava, iar cimitirul principal din judeţ era plin de morminte recent săpate. În acelaşi timp, avea loc o slujbă funerară şi un alt mormânt era pregătit. Un gropar a spus că, în ultima perioadă, numărul celor care au fost înmormântaţi a fost mai mare decât de obicei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.