Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Astzalos Csaba, a anunţat că CNCD s-a autosesizat în cazul viceprimarului Capitalei, Aurelian Bădulescu, după ce Newseek a relatat că acesta a făcut o serie de declaraţii considerate antisemite de comunitatea evreiască.
„Recomandarea mea este să vă întoarceţi de unde aţi venit, să mă lăsaţi să am eu grijă de morţii neamului meu”, este răspunsul viceprimarului Bădulescu, pe care l-a primit preşedintele Centrului pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului (MCA) din România, care a criticat intenţia lui Bădulescu de a amplasa un bust al mareşalului Antonescu în Capitală, a relatat Newsweek.
Săptămâna trecută, viceprimarul Aurelian Bădulescu a declarat, pentru Newsweek România, că vrea să propună amplasarea unui bust al mareşalului Antonescu în Bucureşti, după ce a fost acuzat de antisemitism. Anterior, Bădulescu a criticat propunerea ca Muzeul Holocaustului să fie amplasat în centrul Bucureştiului, pentru că ar fi un loc „încărcat de românism”.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
În replică, viceprimarul Aurelian Bădulescu, care s-a prezentat drept „cetăţean român creştin-ortodox”, a ţinut să-i atragă atenţia directorului MCA că nu a scris în limba română şi să „se întoarcă de unde a venit”.
„Nu ştiu cine şi ce vă aduce prin România, dar este evident că sunteţi străin de acest neam şi, pe cale de consecinţă, de istoria poporului român. (...) Recomandarea mea este să vă întoarceţi de unde aţi venit şi să mă lăsaţi să am eu grijă de morţii neamului meu. (...) Nu vă voi saluta cu deosebită consideraţie, aşa cum este normal, pentru că nu vă bucuraţi de consideraţia mea. În altă ordine de idei, sunt bucuros că oameni ca dvs. sunt preocupaţi de subiecte pe care domnia voastră le tratează, sigur, în calitate de musafir în ţara mea”, este răspunsul pe care viceprimarul Bădulescu l-a adresat comunităţii evreieşti.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.