Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat sâmbătă că, în ultimele 24 de ore, au fost vaccinate 10.126 de persoane, dintre care 6.666 cu prima doză, iar 3.460 cu a doua doză.
Potrivit CNCAV, 10.126 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, 6.666 dintre acestea primind prima doză.
În acelaşi interval de timp au fost raportate opt reacţii, două la Pfizer şi şase la Johnson&Johnson. Alte 49 de reacţii adverse sunt în curs de investigare.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Din cauza faptului că descărcarea datelor din platforma RENV pentru ultimele 24 ore, respectiv pentru întreaga perioadă a campaniei de vaccinare, nu se poate realiza simultan şi instantaneu, apar diferenţe privind numărul de doze administrate în ultimele 24h. În intervalul de descărcare a datelor sunt înregistrate dozele administrate în această perioadă scurtă de timp”, a transmis CNCAV.
Numărul total al persoanelor vaccinate cu prima doză de la debutul campaniei este de 5.064.877, din care 4.920.323 cu schema completă.
Numărul total de doze administrate din 27 decembrie 2020 este 9.497.217.
„Prin introducerea în RENV a dozelor efectuate în afara României pentru persoanele care au o doză administrată în România (conform OUG 68/2021), numărul total al beneficiarilor vaccinaţi cu prima doză suferă modificări (scăderi), deoarece aceştia devin persoane vaccinate cu schema completă”, a precizat CNCAV.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.