Aproximativ 10.000 de pacienţi cu hepatită C stadiile 2 şi 3 ar putea beneficia de tratamentele fără interferon pe care le-au primit până acum numai bolnavii în stadiul 4, după ce vor fi încheiate negocierile pentru achiziţia medicamentelor necesare, a anunţat, luni, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).
"De astăzi (luni, n.r.) încep negocierile privind extinderea tratamentului fără interferon şi la alte categorii de bolnavi, respectiv cei cu hepatită cronică virală C fibroză 3 şi 2 . Vorbim de 10.000 de bolnavi în aceasta fază a bolii. Până acum au primit tratament 5.860 de bolnavi cu fibroză în stadiul 4, cu rezultate 99 la sută vindecare ", a explicat, pentru News.ro, preşedintele CNAS, Radu Ţibichi.
Termenul maxim de negociere este de 90 de zile. Pentru alţi 2.000 de bolnavi cu ciroză decompensată, CNAS a început negocierile de aproximativ o săptămână.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Pentru că achiziţia medicamentelor se face în sistemul cost-volum-rezultat, CNAS plăteşte tratamentul numai la sfârşitul administrării şi dacă bolnavii s-au vindecat.
"CNAS are de plată din 2017 pentru tratamentul a 5.000 de pacienţi trataţi, peste 1,1 miliarde de lei, pentru 860 de bolnavi firma a suportat costurile tratamentului. Rata de vindecare a fost de 99 la sută" a mai spus Ţibichi.
Potrivit CNAS, categoriile de pacienţi cu infecţie cu hepatită cronică virală C (VHC) eligibili sunt următoarele:
I. Pacienţi cu fibroză F2 asociată cu manifestări extrahepatice de tip autoimun determinate de infecţia cu virus C (crioglobulinemie mixtă, boală renală asociată infecţiei cu virus C);
II. Pacienţi cu fibroză F2 asociată cu limfom cu celule B non-Hodkin sau hepatocarcinom care implică evoluţia bolii hepatice la care poate fi sau a fost efectuat tratament curativ, fără semne de recurenţă;
III. Pacienţi cu fibroză F3, naivi sau experimentaţi la tratamentul cu interferon;
V. Pacienţi cu fibroză F4 - ciroză compensată (Child - Pugh A), naivi sau experimentaţi la tratamentul cu interferon;
V. Pacienţi cu insuficienţă renală cronică aflaţi în dializă, cu fibroză F2-F4 (ciroză compensată);
VI. Pacienţi post-transplant hepatic sau post-transplant de organe solide indiferent de gradul de fibroză;
VII. Personal medical, indiferent de stadiul fibrozei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.