Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) anunţă că a fost publicat proiectul viitorului contract-cadru, care ar urma să intre în vigoare la 1 iulie. Proiectul prevede, între altele, întărirea rolului medicului de familie, în special în prevenţia unor boli grave, creşterea accesului persoanelor din mediul rural la servicii medicale, dar şi a persoanelor, în general, la servicii medicale în ambulatoriu.
Proiectul noului contract-cadru, care va fi supus aprobării Guvernului pentru a intra în vigoare la 1 iulie 2023, a fost publicat pe site-ul CNAS.
Potrivit CNAS, proiectul include propuneri privind întărirea rolului medicului de familie în sistemul de sănătate, mai ales în depistarea precoce a bolilor cu impact major asupra stării de sănătate a populaţiei, prin acordarea de consultaţii preventive tuturor persoanelor înscrise pe lista acestuia, impulsionarea intrării în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate a unui număr mai mare de medici de familie, prin modificarea numărului optim de persoane înscrise pe listele acestora, în scopul facilitării accesului populaţiei la serviciile de asistenţă medicală primară.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
De asemenea, proiectul vizează creşterea accesului persoanelor defavorizate din mediul rural la servicii de asistenţă medicală primară prin extinderea stimulării financiare a medicilor de familie care aleg să practice în acest mediu, lărgirea accesului persoanelor la servicii medicale oferite în sistem ambulatoriu şi de spitalizare de zi, pentru a reduce presiunea asupra spitalelor, posibilitatea acordării la distanţă a unor consultaţii pentru monitorizarea bolilor cronice.
Totodată, se urmăreşte completarea pachetului de îngrijiri medicale la domiciliu pentru pacienţii care au suferit un atac vascular cerebral, introducerea dispozitivelor compresive în lista dispozitivelor decontate din bugetul CNAS, reglementarea schemei de adopţie a produselor biosimilare la 50% din pacienţii aflaţi în terapie cu medicamente biologice, pentru creşterea accesului la tratamente decontate din bugetul CNAS (De exemplu, această reglementare ar permite tratarea a încă 5 pacienţi faţă de cei aflaţi în prezent în terapia celulara oncologică CAR-T).
O altă prevedere se referă la renunţarea la limitarea teritorială a acordării îngrijirilor medicale la domiciliu si a celor paliative, astfel încât pacientul să primească serviciile medicale la locaţia declarată, indiferent de casa de asigurări de sănătate la care este luat în evidență, având în vedere faptul că de multe ori pacienții imobilizați la pat sunt nevoiți să locuiască în perioada respectivă împreună cu rudele, într-un alt judeţ.
“Prin intermediul proiectului noului Contract-cadru supus dezbaterii publice propunem introducerea unor măsuri care stimulează segmentul de prevenţie în asistenţa medicală primară şi în ambulatoriul de specialitate, măsuri care vor reaşeza şi reorienta preocupările de menţinere a sănătăţii şi depistare precoce a bolilor, atât ale furnizorilor cât şi ale populaţiei. Suntem convinşi că, prin investiţia în medicina preventivă, în timp vom putea culege roadele beneficiilor reflectate în starea de sănătate a populaţiei”, a declarat Adela Cojan, preşedintele CNAS.
Până la 26 februarie, toţi cei interesaţi pot transmite observaţii şi propuneri referitoare la proiectul de act normativ, pe adresa de e-mail indicată pe site-ul CNAS. Ulterior, pe aceeaşi temă vor fi organizate consultări şi negocieri cu organismele reprezentative din domeniul medical.
În prima parte a lunii martie va fi publicat în transparenţă decizională şi proiectul normelor metodologice de aplicare a contractului-cadru.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.