Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat că, marţi începând cu ora 12.00, au fost ridicate integral restricţiile de circulaţie instituite pe Podul peste braţul Borcea, situat pe Autostrada A2.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Pentru execuţia lucrărilor de reabilitare, începând cu data de 19.09.2022 circulaţia autovehiculelor a fost închisă pe sensul deplasare Constanţa – Bucureşti (calea II, km 147+015 – km 144+235), traficul desfăşurându-se deviat, în ambele direcţii, pe benzile destinate sensului Bucureşti - Constanţa (calea I), arată comunicatul de presă al CNAIR.

Conform sursei citate, printre lucrările de reabilitare executate regăsim - înlocuirea hidroizolaţiei şi a straturilor căii, înlocuirea dispozitivelor de acoperire a rosturilor, înlocuirea parapetului pietonal şi direcţional, înlocuirea căii pe trotuare şi a dalelor de trotuar, reparaţii la dalele de conlucrare dintre grinzile de beton armat precomprimat.

CNAIR reaminteşte faptul că lucrările au fost suspendate pe perioada sezonului estival, pentru a nu îngreuna circulaţia turiştilor care se deplasau către staţiunile de pe litoralul Mării Negre.

Lucrările vor fi reluate în primăvara anului viitor în funcţie de condiţiile meteorologice.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.