Cota de siguranţă de pe Someşul Rece, depăşită din cauza precipitaţiilor şi a topirii zăpezii. Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Cluj s-a reunit în noaptea de duminică spre luni şi s-au decis măsuri pentru a evita inundarea Defileului Someşului Rece. S-a emis mesaj Ro-Alert în mai multe zone, cerându-se populaţiei să se autoevacueze.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Pe parcusul nopţii trecute a fost înregistrată o creşere a acumulării apei în barajul Someşul Rece I, situat în Defileul Someşul Rece, peste cota de siguranţă a acestuia, ca urmare a precipitaţiilor abundente şi a topirii zăpezii din zona de munte. A fost constituit Comitetul Judeţean pentru Situaţii de urgenţă, iar o comisie din cadrul acestuia, condusă de către prefectul judeţului Cluj, alături de specialişti din cadrul Hidroelectrica şi reprezentanţi ai autorităţilor locale s-au deplasat la faţa locului, pentru a evalua situaţia şi eventualele pericole care ar putea fi pentru populaţia din zonă”, a transmis, luni, ISU Cluj.

Sursa citată a precizat că au fost luate măsuri de închidere a vanelor a două dintre aducţiunile suberane către barajul de acumulare, pe lângă deschiderea vanelor de fund ale barajului care asigurau un debit de scurgere de peste 3 mc/s.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

”Cu toate acestea, acumularea de apă a crescut în continuare, ajungând, în jurul orei 01.00, la peste 1 cm peste deversorul de suprafaţă, fiind înregistrată o deversare peste cotele de siguranţă ale barajului şi în aval de barajul de acumulare. Astfel, a fost luată decizia de a se transmite, preventiv, un mesaj prin sitemul RO-Alert către terminalelel mobile, situate într-o arie selectată geometric de-a lungul râului Şomeşul Rece, între localităţile Măguri- Răcătău şi lacul de acumulare din localitatea Gilău, prin care se solicita populaţiei să ia măsuri de autoevacuare din zonă”, a mai transmis ISU.

Sursa citată a explicat că, din fericire, creşterea nivelului de acumulare s-a oprit, iar în aceste momente este în scădere, iar locuinţele şi locatarii acestora din zona respectivă sunt în siguranţă.

La faţa locului comisia de specialitate, evaluează în contiunare situaţia privind eventualele modificări care pot să apară.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.