Premierul Florin Cîţu a anunţat, miercuri, că şcolile ar putea rămâne deschise şi după ce pragul de infectare depăşeşte 6 la mie, dar vor fi introduse teste cu salivă în şcoli. Autorităţile nu au stabilit încă exact cum vor fi acestea utilizate şi dacă testarea va fi obligatorie.
Premierul Forin Cîţu a fost întrebat, miercuri, până la ce prag şcolile rămân deschise şi a afirmat: ”A fost o întâlnire paralelă între MEN, MAI, DSU, INSP. E o idee de a avea chiar peste pragul de 6 la mie instituţiile care nu e cazul să fie închise. Vrem să menţinem în continuare prezenţa fizică în şcoli. Ne gândim la introducerea testelor cu salivă”.
Acesta a afirmat că, potrivit datelor deţinute de MInisterul Educaţiei, 99% dintre părinţi nu vor să testeze copiii, cu testele considerate invazive.
”Ştim foarte bine că şcolile online nu au avut cele mai bune rezultate anul trecut”, a maid eclarat premierul.
Întrebat dacă testarea va fi periodică şi va fi obligatorie, premierul a afirmat: ”Să vedem varianta finală. Vrem să introducem acest test non-invaziv ca să fie mai simplu pentru toată lumea”.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că doreşte ca şcolile să rămână deschise şi după ce incidenţa dintr-o localitate trece de 6 la mia de locuitori, o decizie în acest sens urmând să fie luată împreună cu specialiştii din domeniul sanitar până vineri.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.