Premierul Florin Cîţu a anunţat că a participat sâmbătă la şedinţa tehnică la MAI şi a precizat că numărul de paturi din spitale la ATI a crescut. Şeful Executivului a mai spus că este întrebat de multă lume dacă vom ajunge din nou în lockdown şi a răspuns că nu.
„Am participat la şedinţa tehnică de la Ministerul Afacerilor Interne, pentru a mă asigura că obiectivele pe care le-am trasat in privinţa pandemiei sunt îndeplinite. Numărul paturilor din spitale a crescut.
Fac apel la români să respecte măsurile de protecţie. Numai aşa vom trece cu bine peste această perioadă. Obiectivul meu este ca prin vaccinare să reducem numărul de infectări. In perioada urmatoare numărul persoanelor imunizate zilnic va ajunge la 80 de mii. Multă lume întreabă dacă vom ajunge din nou in lockdown. Răspunsul meu foarte clar este că NU”, a scris Florin Cîţu sâmbătă pe Facebook.
Şeful DSU Raed Arafat a anunţat că la şedinţa de sâmbătă de la sediul MAI, unde a participat premierul Florin Cîţu, vicepremierul Dan Barna, ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu şi alţi specialişti şi epidemiologi a fost făcută o analiză a situaţiei paturilor la ATI şi nu au fost luate decizii, urmând ca în 2-3 zile să existe concluziile finale. El a adăugat că la ultima analiză, de acum 10-12 zile, erau 1.408 paturi la secţiile de terapie intensivă şi că au fost suplimentate paturile în Bucureşti.
Evenimente
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...