Circulaţia este îngreunată, joi seară, pe Valea Oltului, la Câineni, judeţul Vâlcea, din cauza prăbuşirii unui zid de sprijin care a dus la o tasare a părţii carosabile.
”Se circulă îngreunat pe Valea Oltului, pe raza localităţii Câineni. Pe DN 7 (km 238+105 – km 238+130), pe partea dreaptă, în localitatea Câineni, judeţul Vâlcea, din cauza prăbuşirii unui zid de sprijin, sub corpul drumului s-a format o cavernă care a cauzat o tasare a părţii carosabile de aproximativ 10 cm”, a transmis, joi seară, Compania Nzţională de Administrare a Infrastrcutrurii Rutiere.
Sursa citată a precizat că, pentru siguranţa participanţilor la trafic, s-a luat decizia restricţionării traficului în acestă zonă pe sensul de mers Râmnicu Vâlcea - Sibiu.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Conducerea CNAIR l-a convocat de urgenţă pe directorul DRDP Craiova, precum şi personalul companiei din zonă, care la această oră se află la faţa locului, pentru a acţiona şi a lua măsuri urgente de punere în siguranţă a traficului”, a mai transmis Compania.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.