Circulaţia rutieră a fost închisă complet, marţi, pe DN 67C - Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, din cauza viscolului puternic şi a vizibilităţii scăzute sub 50 de metri.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că pe DN 67C (Transalpina), între localităţile Rânca şi Obârşia Lotrului, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile (viscol puternic, ninsoare şi vizibilitate redusă sub 50 de metri), traficul rutier a fost restricţionat în totalitate până miercuri, la ora 10.00.
Restricţia este impusă pe tronsonul kilometric 34+800 de metri - 59+800 de metri, fiind semnalizată corespunzător.
Decizia a fost luată de Poliţia Rutieră împreună cu CNAIR.
”Precizăm că măsura închiderii temporare a circulaţiei rutiere pe acest sector de drum a fost luată pentru siguranţa participanţilor la trafic, având în vedere fenomenele meteorologice imprevizibile ce pot apărea în orice moment în această zonă. Circulaţia rutieră pe acest sector de drum va fi reluată când condiţiile meteorologice vor permite desfăşurarea traficului rutier în condiţii de siguranţă”, transmit reprezentanţii CNAIR.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.