Premierul Marcel Ciolacu l-a demis pe Mihai Iulian Dodu din funcţia de secretar de stat al Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945—1989, cel care a iniţiat respingerea cererii prim-ministrului de a fi declarat luptător cu rol determinant în Revoluţia din decembrie 1989. Funcţia va fi preluată de Sever-Romulus Stana. Dodu afirmă că decizia este una politică, iar ”graba” cu care a fost luată ”trădează nişte sentimente”. El arată că ”măcar 1.500 de certificate de revoluţionari urmau să fie anulate” în perioada următoare, prin repunerea în discuţie a situaţiei oraşelor cu rol determinant la Revoluţia din 1989.
”În temeiul art. 29 şi al art. 31 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 5 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 563/2014 privind organizarea şi funcţionarea Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945—1989, republicată, cu modificările ulterioare, prim-ministrul emite prezenta decizie. Articol unic. — La data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Mihai Iulian Dodu se eliberează din funcţia de secretar de stat al Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945—1989” se arată în decizia publicată miercuri în Monitorul Oficial.
Aceasta este urmată de hotărârea prin care Sever-Romulus Stana este numit secretar de stat al Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945—1989. În ianuarie 2019, Stana a fost detaşat pentru a exercita temporar funcţia de prefect al Capitalei şi a fost consilier la ANSVSA.
Libertatea a relatat că Mihai Dodu este fiul eroului Daniel Dodu, ucis în Revoluţia din decembrie 1989, şi a fost numit în funcţie de fostul premier Nicolae Ciucă.
În iunie 2023, specialişti din cadrul Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor au respins cererea premierului Marcel Ciolacu de a fi declarat Luptător cu Rol Determinant la Revoluţia din decembrie 1989. Membrii comisiei speciale au opinat că premierul nu întruneşte condiţiile necesare. Comisia specială a rezolvat la acel moment situaţia incompatibilităţii secretarului de stat Mihai Iulian Dodu care, de drept, ar fi trebuit să fie preşedintele comisiei. Acesta a fost însă înlocuit, având în vedere faptul că în calitate de secretar de stat se afa în raport de subordonare faţă de Ciolacu.
La acel moment, mai multe asociaţii de revoluţionari au cerut demiterea lui Dodu, însă tei victime ale Revoluţiei din 1989 au anunţat că vor protesta, „inclusiv prin greva foamei”, dacă Dodu e demis.
„O delegaţie de preşedinţi de asociaţii care au făcut certificate pe bandă rulantă, adică şi-au bătut joc de demnitatea de a fi revoluţionar, s-a dus la PSD azi dimineaţă şi a cerut schimbarea mea pe motiv că eu umblu la dosare”, a declarat atunci pentru Libertatea Mihai Dodu.
În acest context, noua comisie a reluat discutarea cererii lui Marcel Ciolacu, dar, cu majoritate de voturi, a decis că acesta nu întruneşte condiţiile necesare.
Premierul Marcel Ciolacu declara în luna septembrie că nu va avea nici pensie de revoluţionar şi nu va solicita statului român preschimbarea certificatului pentru a beneficia de ceva de pe urma lui dar are dreptul să le arate nepoţilor că nu a fost un fals revoluţionar, referindu-se la un proces aflat pe rolul instanţelor.
„Nu încerc să îmi păstrez nimic. Eu nu am cerut preschimbarea certificatului de revoluţionar, dar la o zi după ce am fost prim-ministru, o instituţie subordonată premierului a luat o decizie în ceea ce priveşte prim-ministrul României. M-am bucurat foarte mult, pentru că înseamnă că suntem într-un stat democratic şi avem un stat de drept”, a spus şeful Executivului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.