Cinci curse, trei Tarom şi două Blue Air, înregistrează întârzieri miercuri pe aeroportul Henri Coandă, potrivit informaţiilor afişate pe site-ul aeroportului, dar niciuna nu este anulată din cauza ninsorii şi a poleiului, potrivit unui comunicat al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB).
Cursa Tarom cu cea mai mare întârziere ar fi trebuit să decoleze de pe Henri Coandă la ora 8:00, cu destinaţia Iaşi. A doua cursă Tarom, cu destinaţia Munchen, trebuia să decoleze la ora 8:25, iar a treia de la ora 8:30 cu destinaţia Barcelona.
O cursă Blue Air trebuia să decoleze la ora 8:35 cu destinaţia Iaşi, iar alta la ora 09:05 cu destinaţia Stuttgart. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a anunţat că nicio cursă nu este anulată, dar traficul se desfăşoară în condiţii de iarnă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Nicio cursă nu este anulată pe Aeroportul Henri Coandă din cauza condiţiilor meteo. Unele zboruri pot înregistra întârzieri la decolare de până la o oră, determinate de degivrarea aeronavelor”, se arată într-un comunicat al companiei.
CNAB a precizat că pistele, platformele şi căile de rulare ale aeronavelor sunt deschise şi operaţionale.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri dimineaţă, atenţionări cod galben de polei pentru 12 judeţe şi Capitală, valabile până la ora 9.00.
Totodată, meteorologii au emis şi o avertizare cod galben pentru şase judeţe din nordul şi estul ţării, unde va ninge începând de miercuri după-amiază şi se va depune un strat de zăpadă de 10-20 de centimetri.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.