Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, anunţă că a avut loc o "întâlnire cu rezultate fără precedent în istoria consultărilor între Ministerul Educaţiei şi studenţi", fiind agreate mai multe propuneri, între care dreptul studenţilor de a convoca şedinţe extraordinare ale Senatului universitar, creşterea reducerilor pentru transportul intern feroviar şi naval, dar şi a subvenţiei pentru cămine
Sorin Cîmpeanu a arătat, într-o postare pe Facebook, că a avut discuţii privind proiectului Legii învăţământului superior cu reprezentanţii federaţiilor studenţilor: Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR), Uniunea Studenţilor din România (USR), Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), Federaţia Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România (FASMR) şi Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS), calificând această întâlnire ca una "cu rezultate fără precedent în istoria consultărilor între Ministerul Educaţiei şi studenţi".
El a precizat că au fost agreate mai multe propuneri, "alături de prevederi foarte importante pentru studenţi, deja incluse în proiectul Legii învăţământului superior (precum creşterea cu 50% a subvenţiei pentru burse, instituirea Programului Naţional pentru Reducerea Abandonului Universitar şi a Programului Naţional pentru Internaţionalizare Universitară, asigurarea locurilor pentru stagiile de practică, dreptul de a urma cursuri de etică şi deontologie universitară pentru absolut toate programele de licenţă, locuri bugetate pentru studenţii cu dizabilităţi, dobândirea dreptului de liberă practică pentru absolvenţii învăţământului superior medical imediat după promovarea examenului de finalizare a studiilor etc.)".
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Cîmpeanu a prezentat propunerile agreate:
"1. Asigurarea reprezentării fiecăreia dintre cele 5 federaţii studenţeşti reprezentative la nivel naţional prin desemnarea a câte unui membru, cu statut de invitat permanent, în fiecare din cele 6 Comisii consultative Naţionale ale Ministerului Educaţiei: Comisia Naţională pentru Finanţarea Învăţământului Superior (CNFIS); Comisia Naţională de Standardizare a Titlurilor şi Gradelor Universitare (CNSTGU); Comisia Naţională de Etică a Titlurilor Universitare (CNETU); Comisia Naţională de Etică a Managementului Universitar (CNEMU); Comisia Naţională de Statistică şi Prognoză a Învăţământului Superior (CNSPIS); Comisia Naţională al Bibliotecilor Universitare (CNBU).
2. Dreptul studenţilor de a convoca şedinţe extraordinare ale Senatului universitar. Convocarea va putea fi făcută pentru probleme studenţeşti, pentru prima dată în legislaţia specifică, de către grupul tuturor reprezentanţilor studenţilor în Senatul universitar, prin excepţie de la regula convocării de către o treime din membrii Senatului universitar.
3. Creşterea reducerilor pentru transportul intern feroviar şi naval al studenţilor, de la 50% la 65%. Studenţii înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, inclusiv studenţii înmatriculaţi la studii de scurtă durată la forma de învăţământ cu frecvenţă în instituţiile de învăţământ superior acreditate, vor beneficia de tarif redus cu 65% pentru transportul intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a şi naval, pe tot parcursul anului calendaristic. Studenţii orfani sau proveniţi din casele de copii beneficiază de gratuitate pentru aceste categorii de transport.
4. Creşterea subvenţiei pentru cămine-cantine cu 50%, astfel încât să poată fi diminuată regia de cămin plătită de fiecare student, precum şi costurile cu asigurarea mesei în cantinele studenţeşti.
5. Consolidarea cadrului legal, astfel încât universităţile să poată acorda ajutoare sociale şi burse speciale, îndeosebi pentru participarea la acţiuni de voluntariat, dar nu numai. Încurajarea şi susţinerea voluntariatului este o mare oportunitate pentru ca studenţii să dobândească noi competenţe.
6. Creşterea cu cel puţin 30% a finanţării de bază pentru studenţii înmatriculaţi în domeniile STIM (ştiinţe-tehnologie - inginerie - matematică), corelat cu preluarea propunerii transmise de Alianţa Română a Universităţilor de Tehnologie (ARUT) privind înfiinţarea Programului Naţional pentru Educaţia în domeniul Ştiinţelor, Ingineriei, Tehnologiei şi Matematicii PN-STIM (Science, Technology Engineering and Mathematics - STEM) cu scopul stimulării tinerilor în vederea participării la programe de studii universitare în domenii aferente STIM, care va fi sprijinit prin creşterea alocaţiilor bugetare per student.
7. Clarificări cu privire la prevederile din domeniul învăţământului superior medical, în contextul noilor prevederi din Legea învăţământului superior, conform cărora organizarea pregătirii în rezidenţiat, ca formă specifică de învăţământ postuniversitar, se realizează de către Ministerul Educaţiei prin intermediul instituţiilor de învăţământ superior de medicină şi farmacie acreditate şi a instituţiilor de învăţământ superior care au în structură programe acreditate de medicină, medicină dentară şi farmacie.
8. Elaborarea la nivelul fiecărei instituţii de învăţământ superior a unei strategii specifice care să asigure o integrare aplicată a măsurilor cuprinse în Strategia Guvernului României de Incluziune a Cetăţenilor Români aparţinând minorităţii rome pentru perioada 2021-2027".
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.