Primarul municipiului Constanţa, Vergil Chiţac, a anunţat că va repune pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Municipal proiectul referitor la eliminarea plăţii parcării în Mamaia pe timp de noapte, după ce consilierii au respins această propunere în cursul zilei de joi.
Chiţac a descris, joi, pe pagina sa de Facebook, cum a decurs şedinţe de Consiliul Local de joi.
“Ce vă voi descrie mai jos nu sunt desene animate, deşi mi-aş fi dorit. Astăzi, consilierii locali PSD au respins propunerea de eliminare a plăţii parcării pe timp de noapte în Constanţa şi Mamaia. Lucrurile au stat în felul următor:
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
1) Am propus CL eliminarea obligativităţii plăţii parcării în Constanţa şi Mamaia, între orele 22:00 şi 08:00, până la 15 septembrie;
2) Printr-un amendament, consilierii PNL au dorit prelungirea termenului până la 31 decembrie, iar propunerea a fost votată;
3) La rândul lor, consilierii PSD au făcut un alt amendament, prin care doreau modificarea orelor de la 22:00-08:00 la 20:00-08:00, cu efecte tot până la 31 decembrie. USR a votat această propunere (!?);
4) În cele din urmă, în urma consultărilor, a rămas în picioare propunerea PSD, care a fost supusă votului, dar...
5) Surpriză! La votul final al amendamentului, consilierii PSD nu şi-au mai votat propria propunere (!!!), iar totul a picat”, a afirmat Vergil Chiţac.
El îi acuză pe consilierii PSD că au sfidat logica şi bunul simţ şi îi anunţă că “nu va lua parte la acrobaţiile lor ieftine”.
“Astăzi, consilierii locali PSD au sfidat şi logica, şi bunul-simţ. Au sfidat Constanţa şi v-au sfidat pe dumneavoastră. Au venit decişi să îngroape o iniţiativă, nimic mai mult, nimic în folosul comunităţii. Aşa înţeleg domniile lor că se face administraţie: printr-un concurs ieftin de populism, presărat cu numere de circ şi gaguri pentru mulţimi.
Dar nu-i nimic. Ţin să-i anunţ că nu voi lua parte la acrobaţiile lor ieftine. Aceste ultime zbateri nu fac decât să ne convingă că stârpirea cuibului pesedist a făcut şi va face Constanţei mult bine. Epoca lor s-a stins”, a mai transmis Vergil Chiţac.
Într-un post-scriptum la postare, edilul a anunţat că “mâine voi repune pe ordinea de zi a şedinţei CL propunerea de eliminare a plăţii parcării în Constanţa şi Mamaia pe timp de noapte”.
Plata parcării în timpul nopţii în staţiunea Mamaia nu a fost suspendată, după ce Consiliul Local nu a aprobat proiectul. Au fost 10 voturi pentru şi 14 abţineri.
Tariful de parcare pentru zona 0, cum a fost încadrată staţiunea Mamaia, este de patru lei pe oră. Acelaşi preţ este valabil şi pentru centrul Constanţei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.