Primăria Capitalei va solicita Guvernului emiterea unei hotărâri prin care să transmită în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) un teren al Societăţii Române de Televiziune pentru construirea Spitalului Metropolitan, conform unui proiect de hotărâre aprobat miercuri în şedinţa CGMB. Primarul Gabriela Firea a susţinut că nu trebuie mers pe ideea că există deja spitale care trebuie să fie îmbunătăţite.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Este foarte necesar, pentru că avem în administrare 19 spitale, dar multe dintre secţii sunt supraaglomerate şi necesită a fi extinse. Am realizat o analiză cu medici, specialişti, cu colegii de la direcţia de patrimoniu, urbanism, ASSM şi au considerat că este un spaţiu bun”, a spus Firea.

"Nu trebuie să mergem pe ideea că avem deja spitale care trebuie să fie îmbunătăţite”, a adăugat primarul general.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Astfel, consilierii generali şi-au dat acordul pentru solicitarea de la Guvernul României de emitere a unei hotărâri care să prevadă transmiterea unui imobil cu o suprafaţă de 46.824 de metri pătraţi aflat în Şoseaua Pipera nr. 63-65 din domeniul public al statului şi din administrarea Societăţii Române de Televiziune în domeniul public al municipiului Bucureşti şi în administrarea CGMB.

Municipalitatea precizează că Spitalul Metropolitan care ar urma să fie ridicat pe acest amplasament va avea 2.000 de paturi şi va fi realizat "de la zero", cu secţii de oncologie, radioterapie, neurologie, terapie intensivă, recuperare medicală şi mari arşi.

Proiectul a fost votat cu 43 de voturi "pentru" şi şapte "împotrivă", din partea consilierilor PNL.    

"Nu vom vota acest proiect, nu suntem de acord cu folosirea acestui spaţiu pentru construirea acestui Spital Metropolitan. Noi am cerut de ani de zile să se creeze un spital regional. Dumneavoastră aţi spus metropolitan, este acelaşi lucru. Problema noastră este legată de spaţiu şi de locaţie. Putem propune patru variante: avem platforma Fundeni, care este deja folosită pentru acest domeniu, avem un teren al Ministerului Apărării Naţionale, un teren în Sectorul 3 şi unul în zona Pieţei Victoriei. Sunt variante mult mai bune decât un spital în Pipera”, a spus consilierul liberal Cristian Olteanu. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.