Primăria Capitalei va cumpăra fostul cinema Lumina, oferind actualului proprietar suma de 1,6 milioane de euro din bugetul local, după rectificarea bugetară, a decis, marţi, Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB). Imobilul va intra, apoi, în administrarea Teatrului Ion Creangă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Proiectul de hotărâre a fost aprobat cu 40 de voturi „pentru” şi 12 voturi „împotrivă”.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Fostul cinema Lumina se află pe Bulevardul Regina Elisabeta nr. 32, Sector 5 şi are o suprafaţă în teren de 498 de metri pătraţi şi suprafaţă totală utilă de 791,29 de metri pătraţi, fiind construit în 1926.

Municipalitatea explică, în expunerea de motive, că instituţiile de cultură şi cele de spectacole nu au suficiente spaţii pentru desfăşurarea activităţilor, dând exemple Muzeul Naţional al Literaturii Române, care funcţionează cu jumătate din colecţiile sale într-un sediu cu jumătate din suprafaţa celui pierdut în instanţă, precum şi teatrul Dramaturgilor Români, Teatrul Stela Popescu, Teatrul Ion Creangă, Teatrul Mic sau Casa Artelor Dinu Lipatti.

„Odată cu relocarea sediului Primăriei Municipiului Bucureşti în imobilul monument istoric din Bd. Rregina Elisabeta nr. 47, a reorganizării unor activităţi existente şi a înfiinţării de companii municipale, în condiţiile existenţei unui deficit de spaţii necesare desfăşurării activităţilor culturale, în ultimul an a crescut drastic necesarul de spaţii specializate pentru activităţi de culturi şi adinistrative”, spune Primăria Capitalei.

O Comisie care să facă o selecţie a imobilelor aflate spre vânzare pe piaţa liberă ce ar putea fi folosite pentru înfiinţarea sau extinderea unor muzee sau pentru sedii ale unor instituţii publice şi companii municipale a fost înfiinţată, spune PMB, iar în urma prezentării unei oferte de către societatea ESPACO INVESTMENT SRL pentru cinema Lumina, s-a făcut o evaluare şi s-a decis, astfel, că preţul final pentru achiziţia imobilului este de 1,6 milioane de euro, de la bugetul local. Municipalitatea precizează că banii vor fi, de fapt, redirecţionaţi de la un alt proiect, nefiind folosiţi până în prezent.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.