În staţia Chişineu Criş s-a produs, sâmbătă, o degajare de fum la trenul IR 1920 Mangalia – Oradea, anunţă CFR Călători. Compania precizează că nu a fost nicio clipă vorba despre foc, respectiv incendiu. Degajarea de fum a fost izolată de personalul de locomotivă cu mijlocele din dotare, iar siguranţa şi securitatea pasagerilor şi a personalului propriu nu au fost puse în pericol. Totodată, trenul IR 1920 Mangalia – Oradea înregistrează o întarziere de 174 minute, principala cauză fiind incendiul de vegetaţie din seara zilei de 28 iunie dintre Medgidia – Mircea Vodă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Preventiv până la îndepărtarea degajării de fum, călătorii din primul vagon, cel de lângă locomotivă, au fost mutaţi în celelalte vagoane. Precizăm faptul că toţi călătorii au rămas în tren neexistând risc de incendiu. Conform procedurilor mecanicul de locomotivă a anunţat la 112 acest incident, fapt care explică prezenţa pompierilor la faţa locului, intervenţia lor nemaifiind necesară în acest caz”, mai spune comunicatul de presă al CFR Călători.

Trenul IR 1920 Mangalia – Oradea înregistrează o întarziere de 174 minute, principala cauză fiind incendiul de vegetaţie din seara zilei de 28 iunie dintre  Medgidia – Mircea Vodă.

Evenimente

27 iunie - Maraton Profit News TV - Maraton Made in Romania (ediția a II-a)
30 iulie - Maraton Profit News TV - Inteligența Artificială în Economie

IR 1920 Mangalia – Oradea a plecat, vineri seară, din staţia Medgidia, conform dispoziţilor CFR S.A., cu o întârziere de 110 minute.

Restul minutelor de întârziere se datorează restricţilor de viteză şi a lucrărilor operate  pe şinele de cale ferată efectuate de către CFR S.A. .

Reîncadrarea trenului IR 192 Mangalia – Oradea în graficul de circulaţie controlat este gestionat de CFR S.A. .

CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile întâmpinate, potrivit sursei citate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.