Reprezentanţii CFR Călători recomandă turiştilor care vor să ajungă în staţiunile de pe Valea Prahovei, dar şi la alte destinaţii, să achiziţioneze bilete atât la trenurile Interregio, cât şi la trenurile Regio înscrise în circulaţie şi care dispun de locuri libere, nu doar la trenurile Interregio de la orele de vârf.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„În contextul acestor zile libere prilejuite de sărbătorile de iarnă, pentru evitarea aglomeraţiei şi epuizarea locurilor la anumite trenuri spre/ dinspre Valea Prahovei, precum şi spre/dinspre alte destinaţii turistice, CFR Călători recomandă turiştilor să aleagă pentru destinaţia lor atât trenurile Interregio, cât şi trenurile Regio înscrise în circulaţie şi care dispun de locuri libere, nu doar trenurile Interregio de la orele de vârf. Deşi achiziţiile online de bilete pot fi făcute până la ora de plecare a trenului din staţie, în funcţie de numărul de locuri disponibile, este bine ca biletele să fie cumpărate din timp astfel încât CFR Călători să îşi dimensioneze cât mai bine capacitatea de transport, având în vedere că în această perioadă are deja în circulaţie tot parcul activ de material rulant”, precizează comunicatul de presă al CFR Călători.

Biletele în trafic intern pot fi achiziţionate cu anticipaţie, utilizând următoarele canale de vânzare:

– online de pe www.cfrcalatori.ro;

– din aplicaţia mobilă „CFR Călători bilete online” (disponibilă în Google Play, App Store şi Huawei AppGallery);

– de la automatele de vânzare bilete din gări;

– de la casele de bilete din gări.

Înainte de urcarea în tren, recomandăm călătorilor să se asigure că au bilet de călătorie, pentru evitarea taxării suplimentare în tren, corespunzătoare rangului de tren şi zonei kilometrice şi/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare, mai spune sursa citată.

Informaţii despre circulaţia trenurilor:

– la telefon 0219521 – INFO CFR (trafic intern).
– la numerele de telefon de la gările CFR sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secţiunea INFORMAŢII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/

– în aplicaţia TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), introduceţi numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informaţii tren. Obtineţi informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.

– pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcţionale şi actualizate permanent camerele web  din gările Bucureşti Nord, Aeroport Henri Coandă, Timişoara, Craiova, Braşov, Iaşi, Cluj Napoca şi Constanţa care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.

– pe site-ul  www.cfrcalatori.ro, la Mers tren trafic intern.

– la personalul nostru din staţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.