Reprezentanţii CFR Călători an anunţat că circulaţia feroviară între staţiile Petroşani - Crivadia este întreruptă, din cauza unui deranjament la infrastructura feroviară, provocat de vremea nefavorabilă, iar două trenuri sunt afectate, informează sâmbătă CFR Călători.
„Ca urmare a deranjamentului ce s-a produs din cauza vremii nefavorabile, la infrastructura feroviară dintre staţiile Petroşani – Baru Mare hc, a fost suspendată astăzi 23 decembrie a.c., pe distanţa Baru Mare hc – Petroşani şi retur, circulaţia trenurilor R 2710 şi R 2711 Simeria – Baru Mare hc – Petroşani şi retur. Acestea circulă pe distanţa Baru Mare hc – Simeria şi retur”, arată comunicatul de presă al CFR Călători.
De asemenea,ddin cauza condiţiilor meteorologice nefavoabile, sâmbătă, în jurul orei 12:40, între staţiile Petroşani – Crivadia s-a produs un deranjament la infrastructura feroviară (lipsă de tensiune în linia de contact / căderi copaci) ce conduce la întreruperea temporară a circulaţiei pe acest segment.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
Sursa citată mai spune că, în acest context, sunt afectate trenurile: IR 1836 Cluj Napoca – Bucureşti Nord care va merge până la staţia Baru Mare şi IR 1823 Bucureşti Nord – Deva care va merge până staţia la Petroşani.
CFR Călători mai precizează că, pentru asigurarea continuităţii călătoriei pasagerilor din aceste două trenuri, se va asigura transbordarea cu mijloace auto între staţiile Baru Mare şi Petroşani şi retur.
Meteorologii au anunţat că, începând de sâmbătă de la ora 10.00, vor fi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a ţării, viscol şi ninsori moderate cantitativ la munte, ninsori viscolite în Maramureş şi Transilvania. De asemenea, a fost emisă şi o avertizare cod portocaliu de viscol puternic la peste 1.500 de metri în Carpaţii Meridionale şi Occidentali Ambele prognoze sunt valabile până în 24 decembrie ora 3.00, de când intră în vigoare alte avertizări, potrivit cărora sunt aşteptate intensificări ale vântului în sudul Transilvaniei, vestul şi sudul Olteniei, sud-vestul Munteniei şi în dealurile subcarpatice ale Moldovei, până în dimineaţa zilei de Crăciun.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.