CFR Călători a anulat vineri 21 de trenuri, în principal în zona de sud-est a ţării, din cauza viscolului. Pe unele rute secundare din sudul şi sud-estul ţării, compania intervine pentru remedierea unor probleme tehnice la macazuri, linia de contact sau la materialul rulant şi se circulă doar cu locomotive Diesel. În Gara de Nord, două trenuri au întârzieri mai mari de 30 de minute.
Cea mai mare întârziere, 60 minute, o are un tren internaţional care trebuia să sosească de la Budapesta. A doua întârziere, de 50 de minute, există la un tren InterRegio care circulă pe ruta Galaţi-Bucureşti.
Compania precizează că vor exista actualizări periodice ale listei de trenuri anulate, în funcţie de evoluţia condiţiilor meteo şi de situaţia din teren.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Din cele 1300 de trenuri ale CFR Călători care circulă zilnic în România, s-a luat decizia de a anula sub 3% dintre acestea pentru facilitarea accesului utilajelor şi a echipelor de intervenţii şi pentru evitarea unor situaţii neplăcute pentru pasageri”, potrivit CFR Călători.
În jumătatea de sud a ţării, pe patru intervale de staţii, este necesară înscrierea în circulaţie doar a trenurilor tractate cu locomotive Diesel: Constanţa-Mangalia, Urziceni – Slobozia Veche, Medgidia –Tulcea, Alexandria – Zimnicea, potrivit companiei care administrează reţeaua de căi ferate din România, CFR SA.
Totodată, trenurile circulă cu restricţie de viteză între staţiile Dragoş Vodă şi Lehliu (fir II) - 100 km/h şi între Făurei şi Buzău (fir I) - 30 km/h.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...