Centrala Electrică de Termoficare Arad (CET Arad), parte din Sistemul Energetic Naţional (SEN), investeşte aproape 500.000 de euro în modernizarea turbinei de energie electrică şi termică, se arată într-un comunicat al administratorului judiciar, casa de insolvenţă CITR, care precizează că societatea, principala furnizoare de energie în judeţul Arad, îşi reîncepe furnizarea de energie termică la un an după ce activitatea de producţie a fost întreruptă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Testele pentru funcţionarea turbinei după realizarea investiţiei de modernizare şi începerea producţiei de energie electrică şi termică vor fi finalizate la sfârşitul lunii noiembrie. În paralel, se pregăteşte în vederea pornirii producţiei, o altă posibilă investiţie”, arată CITR într-un comunicat.

Anterior investiţiei, capacitatea de producţie a CET Arad era concentrată preponderent spre energie termică. Odată cu modernizarea turbinei şi depunerea planului de reorganizare, planificat pentru primul trimestru al anului 2020, producţia de energie electrică a companiei va tinde spre 70% din întreaga producţie.

”Principalele surse de finanţare pentru investiţia în turbină au constat în valorificarea de active excedentare activităţii de bază şi recuperarea de creanţe în valoare de peste 5 milioane de lei, aceste acţiuni fiind realizate în cadrul procedurii de insolvenţă, de către echipa multidisciplinară de caz a administratorului judiciar CITR”, se mai arată în comunicat. 

Odată cu investiţia, societatea îşi schimbă linia principală de business din producţie de energie termică în producţie de energie electrică, o schimbare majoră atât în materie operaţională, cât şi în activitatea zilnică a angajaţilor. 

”Cadrul legal pentru realizarea investiţiei a fost, de asemenea, asigurat de către CITR, care a obţinut acordul creditorilor, ca urmare a susţinerii argumentelor privind necesitatea şi oportunitatea investiţiei”, se mai precizează în comunicat.

Societatea are 180 de salariaţi.

Scopul investiţiei de modernizare a turbinei de abur TA1 tip DSL 50-l vizează calificarea şi licenţierea UD CET Arad SA ca furnizor de Servicii Tehnologice de Sistem.

”Finanţarea este un element cheie pe care l-am promovat şi pe care ne străduim să îl transformăm în normalitate în toate procedurile de reorganizare pe care le coordonăm la nivelul CITR, cu atât mai mult în cazul societăţilor din domeniul energiei, furnizori de servicii publice în societate. Se resimte, mai ales în ultima perioadă, tot mai mult nevoia de o revigorare a societăţilor din Sistemul Energetic Naţional, care se degradează şi continuă să îşi piardă din eficienţă, dar ale căror servicii sunt esenţiale consumatorilor, iar noi ne asumăm să  identificăm soluţiile  potrivite pentru fiecare companie în parte”, subliniază Silvana Şermer, managing partner CITR Timiş.

CITR gestionează aproape 20 de societăţi din domeniul energiei în toată ţara, printre care şi CET Oradea, CET Arad, CET Palas din Constanţa.

Centrala Electrică de Termoficare Arad SA, cunoscută ca CET Arad, înfiinţată în 2002, administrează prin concesiune patrimoniul fostei Sucursale Electrocentrale Arad desprinsă din Termoelectrica Bucureşti. În 2004, în urma unei fuziuni prin absorbţie cu CET-ARTERM, CET Arad a preluat toată activitatea de producţie, transport şi distribuţie de agent termic şi exploatarea punctelor termice şi a reţelelor secundare de agent termic din municipiul Arad.

CITR, liderul pieţei de insolvenţă din România, a distribuit creditorilor peste 400 de milioane de euro în ultimii patru ani.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.