Judecătorii Curţii Constituţionale au decis, cu majoritate de voturi, că Legea privind unele măsuri referitoare la plăţile beneficiarilor Sit Natura 2000 este neconstituţională.
Plenul Curţii Constituţionale a luat în dezbatere, miercuri, în cadrul controlului anterior promulgării, sesizarea de neconstituţionalitate formulată de Guvern referitoare la dispoziţiile Legii privind unele măsuri referitoare la plăţile beneficiarilor Sit Natura 2000.
În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi a constatat că dispoziţiile Legii privind unele măsuri referitoare la plăţile beneficiarilor Sit Natura 2000 sunt neconstituţionale, a anunţat joi CCR.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Curtea a constatat că exonerarea beneficiarilor Sit Natura 2000 de la plata primelor acordate pentru pierderile de producţie urmare a aplicării obligaţiilor de acva-mediu pe care aceştia trebuie să le restituie ca urmare a titlurilor de creanţă emise de Direcţia Generală Pescuit – Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional pentru Pescuit 2007-2013, inclusiv penalităţile de întârziere reprezintă o încălcare, în principal, a art.16 alin.(1) din Constituţie, referitor la principiul egalităţii, întrucât instituie o inegalitate de tratament juridic între beneficiarii acestei măsuri şi persoanele care, fiind afectate de art.25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.66/2011, nu pot beneficia de o asemenea scutire, deşi au încheiat un contract de finanţare în considerarea sumei de bani contractate, iar, ulterior, îşi văd suma afectată de corecţii financiare.
Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului.
Argumentele reţinute în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Proiectul de lege a fost iniţiat de parlamentari PSD, UDMR şi ALDE şi a fost respins de Senat, însă a fost aprobat în septembrie de Camera Deputaţilor, forul decizional.
Conform legii adoptate de Parlament, ”sumele reprezentând primele beneficiarilor Sit Natura 2000 acordate pentru pierderile de producţie urmare a aplicării obligaţiilor de acva-mediu pe care aceştia trebuie să le restituie ca urmare a titlurilor de creanţă emise de Direcţia Generală Pescuit – Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional pentru Pescuit 2007-2013, inclusiv penalităţile de întârziere nu se mai recuperează”.
Actul normativ stabilea că sumele necesare aplicării prezentei legi, în cuantum de 19.560.747,07 lei, se suportă de la bugetul de stat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.