Numărul infecţiilor dobândite în spitale aproape s-a dublat în ultimii 12 ani, ajungând de la 10.827 în 2005, la 19.607 în 2017. Cea mai mare creştere a avut-o numărul de infecţii digestive, de aproape nouă ori, în timp ce cazurile de septicemie au crescut şi ele de şase ori.
Potrivit unui document al Institutului Naţional de Sănătate Publică, numărul infecţiilor dobândite de pacienţi în spitale aproape s-a dublat în ultimii 12 ani, ajungând de la 10.827 în 2005, la 19.607 în 2017.
Cea mai mare creştere s-a înregistrat la infecţiile digestive, numărul lor crescând de la 949 în 2005, la 8.019 în 2017.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Cazurile de septicemie au crescut şi ele de până la şase ori, de la 246 în 2005, la 1.304 în 2017. Şi infecţiile urinare s-au dublat, de la 1.233 de cazuri în 2005, la 2.568 de cazuri în 2017.
Institutul arată că infrastructura spitalicească învechită îngreunează de multe ori controlul infecţiilor, fiind multe clădiri de spital care nu permit instituirea unor circuite instraspitaliceşti conforme standardelor de calitate.
„Identificarea, analiza, controlul şi monitorizarea riscului infecţios intra-spitalicesc la nivelul furnizorilor de servicii de sănătate înregistrază încă deficienţe semnificative. Raportarea infecţiilor asociate asistenţei medicale sau a incidentelor / accidentelor cu risc infecţios ocupaţional este deficitară. Măsurile de restrângere a auto-administrării şi a abuzului de antibiotice sunt insuficient promovate şi investigate, iar supravegherea / monitorizarea fenomenului de rezistenţă la antibiotice este de mult timp suboptimală”, scrie în document.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.