Profesorul Alexandru Rafila, deputat PSD, consideră că focarul de COVID-19 de la Şcoala gimnazială numărul 28 din Capitală a fost cauzat de nerespectarea regulilor de protecţie în acea instituţie publică. Pe de altă parte, inspectorul şcolar general al municipiului Bucureşti, Ionel Puşcaş, susţine că în şcoală nu au fost organizate reuniuni, "s-a purtat masca şi s-a asigurat distanţarea fizică atât cât s-a putut şi cât au permis-o condiţiile”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Profesorul Alexandru Rafila a afirmat, luni seară, într-o emisiune televizată, referindu-se la focarul de COVID-19 depistat la Şcoala 28 din Sectorul 2 al Capitalei, că "nu este vorba de o infecţie care să fie legată de activitatea şcolară” şi că acest lucru "se putea întâmpla oriunde”.

Rafila a precizat însă că transmiterea bolii s-a făcut cel mai probabil din cauza nerespectării unor reguli, considerând puţin probabilă varianta ca angajaţii instituţiei respective să se fi infectat din "surse multiple”.

"Concluzia este că oamenii din această instituţie publică au interacţionat unii cu alţii pentru o perioadă de timp probabil suficient de lungă, fără să utilizeze echipamentul de protecţie, mă rog, masca măcar, şi atunci s-a transmis boala. E foarte puţin probabil ca acest număr mare de cazuri să provină din multiple surse, este cel mai probabil că există o persoană sau pot să fie două persoane care au transmis infecţia membrilor colectivului din şcoala respectivă”, a afirmat Alexandru Rafila, luni seară, la Digi 24.

Într-o intervenţie telefonică avută în aceeaşi emisiune, inspectorul şcolar al municipiului Bucureşti, Ionel Puşcaş, a declarat că luni a fost organizată o şedinţă online la care au participat 95% dintre cadrele didactice de la Şcoala Gimnazială 28 din Capitală şi susţine că acestea au declarat că nu a existat în şcoală nicio adunare sau reuniune.

"Din ce au prezentat colegii mei s-a constatat că în unitate nu au avut loc adunări, festivităţi sau acţiuni care să faciliteze transmiterea virusului, că s-a purtat masca şi s-a asigurat distanţarea fizică atât cât s-a putut şi cât au permis-o condiţiile”, a declarat inspectorul şcolar general al municipiului Bucureşti.

Întrebat care este mesajul său pentru părinţii care au copiii înscrişi la această şcoală şi care ar trebui să revină în bănci în mai puţin de trei săptămâni, inspectorul şcolar general le-a transmis acestora "să aibă încredere” şi a subliniat că DSP monitorizează situaţia din Şcoala 28 "din punct de vedere al siguranţei sanitare”.

"Cazul acesta poate să fie oriunde: în casa unui om, în altă instituţie, oriunde poate să apară lucrul acesta. Nu e şcoala un loc mai aparte decât în alte locuri în Bucureşti. Peste tot va trebui să păstrăm măsurile”, a adăugat Ionel Puşcaş.

Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti a decis extinderea anchetei epidemiologice la Şcoala Gimnazială 28 din Bucureşti, acolo unde un angajat a fost confirmat cu noua tulpină de coronavirus din Marea Britanie.

Ministerul Sănătăţii a transmis, sâmbătă seară, că nouă dintre cei zece contacţi ai unuia dintre pacienţii depistaţi cu noua tulpină de coronavirus au fost depistaţi pozitiv la testul RT-PCR.

După ce ancheta epidemiologică a fost extinsă, şapte dintre cele 11 probe suplimentare prelevate de la angajaţi ai Şcolii 28 au ieşit pozitive la COVID-19. Patru probe vor fi trimise la secvenţiere.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.