Contacţii din avioanele care i-au adus in ţară pe cetăţenii indieni depistati recent cu diferite tulpini de Sars-Cov-2, atât cea indiană, cât şi ce cea britanică, nu au fost identificaţi. Specialiştii INSP - CNSCBT spun că au intrat în posesia informaţiilor legate de cele două zboruri mai târziu, când nu se mai justifica identificarea contacţilor, argumentul fiind că un reprezentant al firmelor la care sunt angajaţi cetăţenii indieni nu a putut furniza în timp util autorităţilor din România informaţii despre cele două curse aeriene, pentru că a fost bolnav.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
În a doua jumătate a lunii aprilie, au ajuns în Capitală 39 de cetăţeni indieni angajaţi în cadrul a două firme cu acelaşi administrator. Conform şefului DSP Ilfov, instituţie care s-a ocupat de gestionarea acestor persoane care lucrează în Popeşti-Leordeni din judeţul Ilfov, persoanele de naţionalitate indiană, care au avut test negativ la plecare din ţara de origine, au intrat în izolare timp de 5 zile imediat ce au ajuns în ţară, conform unei proceduri a societăţii comerciale care i-a adus în România. 
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Testele rapide antigen ale cetăţenilor veniţi din India au ieşit însă pozitive după această perioadă, conform şefului DSP Ilfov, Teodor Gabriel Negulescu, şi mulţi dintre ei au fost internaţi în două spitale din Capitală: Spitalul Victor Babeş şi Institutul de Boli Infecţioase Matei Balş. Şeful DSP Ilfov spune că a informat Institutul Naţional de Sănătate Publică să identifice locurile unde au stat în avion cetăţenii indieni şi să stabilească din ce judeţe sunt cei care au intrat în contact cu ei. 
 
Într-un răspuns formulat pentru News.ro, INSP a explicat că abia pe data de 5 mai a primit informaţii despre cursele cu care aceştia au sosit. La acel moment, însă, perioada maximă de incubaţie a bolii era deja depăşită, aşa că nu s-a mai justificat identificarea contacţilor din cele două avioane
 
"INSP-CNSCBT a intrat in posesia informatiilor referitoare la cele 2 zboruri cu care au sosit, în România cetăţenii indieni, după perioada maximă de incubaţe a bolii (după 15 şi, respectiv, 20 de zile), ceea nu mai justifica identificarea contacţilor din avion.
 
DSP Ilfov a informat INSP-CNSCBT, pe data de 05/05/2021, că reprezentantul firmelor unde sunt angajaţi cetăţenii indieni a fost contactat in repetate rânduri pentru a furniza informaţii despre cursele aeriene cu care aceştia au sosit în ţară.
 
Li s-a răspuns că persoana care deţine aceste informaţii nu le poate comunica, întrucât era bolnavă, dar cu promisiunea că informaţiile respective vor fi transmise la DSP Ilfov, în cel mai scurt timp.
 
Informaţiile au sosit la DSP Ilfov abia pe data de 05/05/2021, la orele 15:00,  dupa 15 si, respectiv 20 de zile de la datele celor 2 zboruri, aşadar după cele 14 zile ale perioadei maxime de incubaţie", au explicat la solicitarea News.ro reprezentanţii INSP. 
 
Specialiştii INSP au explicat şi natura tulpinilor identificate în cazul cetăţenilor indieni internaţi în cele două spitale de boli infecţioase din Capitală
 
 "Până în săptămâna 18 inclusiv, respectiv până la data de 9 mai 2021, au fost confirmate 7 persoane cu linia genetică B.1.617.2 ( n.red o variantă a tulpinii indiene), 3 cu B.1.1.7(n.red tupina britanică)şi 5 cu B.1.127. 
 Cu referire la B.1.617.2, vă informăm că pe data de 11 mai 2021 Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) a publicat un document în care mentionează că îşi menţine evaluarea pentru B.1.617.1, B.1.617.2 şi B.1.617.3 că fiind variante de interes (VOI) şi nu de îngrijorare (VOC), dar că va continua să monitorizeze în mod activ situaţia. Un extras din documentul menţionat a fost publicat pe site-ul INSP-CNSCBT
  
 Linia genetică B.1.1.7 înregistrează transmitere comunitară în România de mai multe săptămâni. 
  
 Linia genetică B.1.127 nu reprezintă nici variantă care determină îngrijorare (VOC), nici variantă de interes (VOI)", au explicat specialiştii INSP pentru News.ro.  
 
Şeful DSP Ilfov, despre situaţia cetăţenilor indieni: "INSP-ul a fost informat pentru stabilirea contacţilor din avion, oricum au trecut peste 30, 32 de zile de la venirea indienilor în România, toate aceste persoane sunt bine, au revenit la muncă"
 
"Aceste persoane care au venit din India, sunt în total 39, toţi au plecat din India cu test negativ. Persoanele de naţionalitate indiană provin de la două firme, care au acelaşi administrator. În totalitate sunt 39 de pacienţi. Cu recoltare de probe în data de 20, 26 (aprilie) şi 04 şi 05 (mai) 2021. Pe 29 04.2021 au fost internaţi 18 dintre ei la Victor Babeş, cu tulpina indiană, şi doi la Matei Balş cu aceeaşi tulpină indiană.
 
Faţă de transportul cu avionul, noi am informat INSP-ul să identifice locurile unde au stat şi să se continue ancheta epidemiologică în funcţie de persoanele care sunt, din ce judeţe sunt. 
 
Pentru stabilirea contacţilor am informat INSP, şi conducerea, şi pe domnul Arafat, aeroportul este pe teritoriul Ilfovului, dar DSP Bucureşti îl are în administrare. Nu am primit vreun răspuns, dacă s-au stabilit contacţii sau nu, dar ce pot să vă spun este că toate persoanele de naţionalitate indiană au revenit la muncă, sunt bine, şi nu sunt probleme. 
 
Aceste persoane de naţionalitate indiană nu au circulat prin Bucureşti absolut deloc pentru că, potrivit procedurii societăţii comerciale care i-a adus în ţară, ei au intrat în izolare timp de 5 zile. Când au intrat  au avut test negativ iar la ieşire ( din izolare), după 5 zile, conform testelor antigen -  au fost pozitive. Imediat s-au recoltat PCR-uri, dar aceste persoane nu au ieşit din izolare după ce au coborât din avion. 
 
Au trecut 30, 32 de zile de la venirea indienilor în România, dar asta nu e important, important e că s-a făcut ancheta epidemiologică şi a fost informat INSP-ul pentru stabilirea contacţilor din avion", a declarat pentru News.ro directorul DSP Ilfov, Teodor Gabriel Negulescu.  
 
Cronologia cazului, furnizată News.ro de reprezentanţii DSP Ilfov legată de datele exacte la care au fost testaţi rapid, internaţi şi testaţi PCR o parte a cetăţenilor indieni care au ajuns in Capitală:
 
- 9 cetăţeni indieni testati rapid pe 26 aprilie, internaţi la Victor Babeş - testaţi PCR pe 03.05
- 10 cetăţeni indieni testaţi rapid pe 20 aprilie, internaţi la Victor Babeş  - testaţi PCR pe 03.05, şi unul internat la Matei Balş, testat PCR pe 29 aprilie 
- 4 cetăţeni indieni testati rapid pe 4 mai, din care unul internat la Matei Balş, cu test PCR în 5 mai.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.