Câteva sute de persoane au protestat sâmbătă la Iaşi, acţiunea iniţiată de mai multe organizaţii de mediu fiind un semnal de alarmă privind distrugerea pădurilor din jurul Iaşiului.
Oamenii s-au adunat în Piaţa Palatului Culturii din Iaşi, după care au pornit în marş pe străzile principale ale municipiului. Protestul a fost iniţiat pe reţelele de socializare. Organizatorii evenimentului au precizat că exploatarea pădurilor din imediata apropiere a municipiului Iaşi, precum şi dezvoltarea imobiliară haotică din zonă pot afecta „centura verde” a Iaşiului. „Ni se spune că pădurile Bârnova, Dobrovăţ, codrii bătrâni, sunt „regenerate”. De fapt, sunt tăiate. Soluţia la această problemă ar fi crearea Parcului Naţional Codrii Iaşilor. Vrem ca şi copiii noştri să aibă parte de codri umbroşi şi de arbori monumentali. Parcul Natural este soluţia, iar pentru asta avem nevoie şi de implicarea autorităţilor şi politicului, a întregii societăţi”, a precizat Mihai Diac, reprezentant al comunităţii „Codrii Iaşilor”. Participanţii la marş au purtat pancarte pe care se putea citi, printre altele, „Codrule, codruţule, ce mai faci Drăguţule?”, „Nu mai furaţi din codri” şi „Vrem Parcul Natural Codrii Iaşilor”. După protest, reprezentanţii organizaţiei Codrii Iaşilor au precizat pe Facebook că bătălia nu este una uşoară şi că aceasta va continua. ”Ceea ce vrem să facem pentru Parcul Codrii Iaşilor nu este uşor. Dar cu atâţia oameni alături câştigăm curaj. Nu se va termina acum, dar noi nu plecăm nicăieri şi va promitem ca energiile voastre nu se vor disipa în gol. (…) Parcul se va materializa, singura întrebare e câtă distrugere vor mai permite decidenţii până atunci”, au precizat organizatorii protestului de la Iaşi. Un marş pentru protejarea pădurilor a fost anunţat sâmbătă, la Iaşi, organizatorii subliniind că exploatarea pădurilor din imediata vecinătate a oraşului şi asaltul imobiliar sunt pe cale să compromită rolul social şi de protecţie al acestora. ”Arborii remarcabili şi, odată cu ei, secole de istorie vie sunt, de multe ori, puşi pe foc în numele „regenerării” pădurii”, avertizau ei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.