Câştigătorul premiului de categoria I la tragerea Loto 6/49 din 3 noiembrie, în valoare de peste 3,9 milioane de euro, s-a prezentat la sediul Loteriei Române pentru a-şi revendica premiul. Bărbatul de 48 din judeţul Giurgiu afirmă că a jucat în mod constant la Loto 6/49 de peste zece ani.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Loteria Română, la sediul central al instituţiei s-a prezentat, marţi, câştigătorul premiului de categoria I, în valoare de 19.198.843,92 de lei (peste 3,9 milioane de euro), obţinut la tragerea Loto 6/49 din 3 noiembrie.
Acesta este dintr-o localitate din judeţul Giurgiu, are 48 de ani şi a declarat că a jucat constant la Loto 6/49 de peste 10 ani. El a susţinut că întotdeauna a jucat trei variante simple, iar numerele care i-au purtat noroc au fost alese la întâmplare, fără nicio semnificaţie personală. Totodată, el a afirmat că primul său gând a fost de a-şi ajuta familia.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El a aflat că este marele câştigător în cursul zilei de luni, 7 noiembrie, când a mers într-o agenţie loto pentru a verifica biletul, dar nu a dorit să îşi facă publică identitatea.
Conform sursei citate, câştigătorul este cel de-al cincilea jucător care a devenit milionar în acest an.
La Loto 6/49 s-au înregistrat trei câştiguri de categoria I, iar la Joker două câştiguri de categoria I.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...