Casa Regală a anunţat luni decesul Gabrielei Duda, mama principelui Radu, la vârsta de 79 de ani.
În ultimele 30 de zile, Gabriela Duda s-a aflat într-o stare foarte gravă, iar în ultimii trei ani a luptat cu un diagnostic necruţător, se arată în anunţul transmis News.ro.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Gabriela Constandache s-a născut pe 6 martie 1938, la Bârlad, fiind unul dintre cei şapte copii ai Mariei Stoica şi ai lui Panait Constandache. A absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi în anul 1961 şi a urmat o carieră medicală. A fost medic de ţară, apoi medic specialist de laborator, cu specialitatea microbiologie. A servit medicina românească timp de mai bine de patru decenii.
S-a căsătorit cu profesorul doctor René Duda în anul 1957. Au avut doi fii, pe principele Radu al României, născut pe 7 iunie 1960 la Iaşi, şi pe medicul Gabriel-Dan Duda, profesor asociat la Universitatea Harvard din Statele Unite ale Americii, născut pe 16 iunie 1968, la Iaşi. René Duda a murit în anul 1999.
Custodele Coroanei şi principele Radu, alături de fratele şi de familia sa, vor lua parte la înmormântarea Gabrielei Duda în oraşul Bârlad, la Cimitirul Mare. Ziua şi ora ceremoniei vor fi anunţate ulterior.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.