Liderii Cartel Alfa consideră că retrimiterea în Parlament a legii privind stabilirea coşului minim de consum lunar şi utilizarea sa ca indicator în fundamentarea salariului minim transmite mesajul că lucrătorii români trebuie să se mulţumească cu puţin.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Este a doua lege cu caracter social şi în interesul angajaţilor pe care Preşedintele Iohannis o trimite la reexaminare, după ce cu mai puţin de o lună în urmă a refuzat să promulge legea care creştea amenzile pentru orele suplimentare peste limita legală. Prin aceste demersuri, preşedintele arată ipocrizia care stă în spatele sloganului său electoral. «România normală» pe care o promovează preşedintele Iohannis este de fapt România exploatării, a sărăciei şi a subdezvoltării”, a transmis, joi, Cartel Alfa.

Potrivit sindicaliştilor, şeful statului arată că trebuie reanalizată anexa privind componentele coşului minim de consum lunar şi valoarea acestora pentru a stabili o structură bazată pe ”criterii şi metodologii obiective şi a unor componente raportate la unităţi de referinţă compatibile cu cele utilizate de instituţiile cu competenţe în stabilirea valorii unora dintre componentele coşului minim”.

”Astfel, Preşedintele ignoră cu rea-credinţă sau se preface că nu cunoaşte faptul că anexa care stabileşte componentele coşului este rezultatul unui studiu amplu, care respectă toate rigorile ştiinţifice. Legea retrimisă spre examinare este unul dintre puţinele acte normative care are la bază o cercetare ştiinţifică, dar se pare că acest aspect este mai puţin important decât ideologia sa socio-economică profund neoliberală, în favoarea capitalului şi anti-socială”, a mai transmis Cartel Alfa.

Potrivit sindicaliştilor, ”un alt preudo-argument se referă la mecanismul de actualizare a valorii coşului, care, potrivit legii, se realizează anual de către Institutul Naţional de Statistică şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Sindicaliştii fac referire la faptul că, în aceeaşi zi în care a trimis spre reexaminare legea, Iohannis a promulgat Legea nr. 61/1993 privind alocatia de stat pentru copii, care are exact acelaşi mecanism de actualizare a valorii stabilite prin lege, respectiv prin hotărâre a Guvernului.

”La fel, Legea 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, promulgată prin decretul nr. 532/2018, stabileşte valoarea tichetelor de masă, dar şi modificarea acestei valori, nu prin lege, ci prin Ordine de ministru. În plus, nu există niciun conflict de legiferare, aşa cum sugerează preşedintele, deoarece legea coşului minim de consum instituie doar obligaţia de a lua în seamă acest indicator obiectiv (coşul de consum lunar) în fundamentarea salariului minim, şi nu se substituie procedurii de consultare şi adoptare a salariului minim”, au mai transmis sindicaliştii.

Potrivit acestora, în recomandările de ţară, Comisia Europeană solicită României de câţiva ani un mecanism transparent şi obiectiv de stabilire a salariului minim pe economie.

”Sigur că valoarea coşului minim nu este singurul element de luat în considerare la fundamentarea salariului minim, iar calcularea valorii coşului de consum şi utilizarea sa ca referinţă nu presupune automat şi creşterea bruscă a salariului minim la acest nivel. Însă ne dă o direcţie de viitor pentru politicile sociale, astfel încât, în timp, românii să ştie că din munca lor vor putea să-şi asigure un trai decent, pentru ei şi familiile lor”, a mai transmis Cartel Alfa.

Potrivit confederaţiei, avem cel mai mare număr de persoane sărace încadrate în muncă, de la nivelul Uniunii Europene, avem o distribuţie a creşterii economice între capital şi salariaţi inversată faţă de Uniunea Europeană, în defavoarea lucrătorilor.

În plus, salariile sunt la 25% din media salariilor europene, în timp ce costurile necesare traiului sunt la 66% din media UE, iar productivitatea este la 67% din media UE, însă se găsesc mereu pretexte pentru a bloca întoarcerea către lucrători a unei părţi mai consistente din bogăţia pe care o generează.

”Suntem dezamăgiţi de gestul Preşedintelui Iohannis, care ar fi trebuit să facă un dialog cu partenerii sociali înainte de a lua o decizie în privinţa acestor acte normative. În acelaşi timp, sperăm ca reprezentanţii cetăţenilor în Parlament să înţeleagă importanţa acestor legi şi să susţină re-parcurgerea procesului legislativ al celor propuneri legislative, coşul minim, respectiv, amenzi mai mari pentru angajatorii care abuzează de orele suplimentare ilegale”, au mai spus sindicaliştii.

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, miercuri, Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 217/2000 privind aprobarea coşului minim de consum lunar. Iohannis consideră că, odată de valoarea coşului a fost stabilită la 6.762 lei/lună, prin lege, nu mai poate fi modificată anual cu rata inflaţiei, prin HG, aşa cum prevede actul normativ.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.