CNS Cartel ALFA solicită Guvernului modificarea de urgenţă a proiectului de ordonanţă privind decarbonizarea, modificarea termenelor şi adoptarea unui calendar clar de închidere treptată a capacităţilor în corelaţie strictă cu pornirea efectivă a altor capacităţi de producere de energie, care să lucreze în bandă cu cel puţin aceeaşi capacitate ca a celor ce se doresc închise, avertizând că în caz contrar va formula o plângere penală împotriva membrilor guvernului care vor semna OUG de decarbonizare, pentru subminarea economiei naţionale şi lezarea drepturilor şi intereselor cetăţenilor.
”În plină criză a energiei, Ministerul Energiei merge orbeşte înainte cu închiderea de capacităţi de producţie. Mai sunt câteva zile până la termenul din PNRR pentru finalizarea Legii decarbonizării, care se doreşte promulgată prin OUG (deci aplicabilă imediat), prin care guvernul a stabilit închiderea termocentralelor pe cărbune, fără a avea nimic pus în funcţiune în locul lor. În 2021 s-au închis 1.700 MW capacităţi de producţie şi s-au tăiat la fier vechi. In anul acesta, în baza angajamentelor iresponsabile din PNRR, se opresc încă 600 MW. Acest lucru în condiţiile în care deja în orele de vârf România importă în jur de 3.000 MW, la preţuri foarte mari. Toate statele membre ale UE care în prezent au capacităţi de producere a energiei electrice pe bază de cărbune au decalat termenele pentru oprirea acestor capacităţi. Mai mult, Polonia şi Germania au stabilit că vor continua să producă energie electrică pe bază de combustibili solizi până în 2040, respectiv 2049”, afirmă sindicaliştii într-o scrisoare adresată Executivului.
Ei spun că înţeleg şi susţin necesitatea eliminării treptate a utilizării combustibililor fosili pentru combaterea crizei climatice.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Însă modul acesta heirupist şi fără niciun fel de planificare strategică pentru asigurarea energiei necesare pentru economie şi populaţie de care avem parte în Romania, adânceşte cu premeditare criza economică şi socială. Simplele promisiuni că vor fi deschise sau construite noi capacităţi nu au nicio legătură cu o abodare strategică. O abodare raţională, responsabilă faţă de cetăţeni şi agenţii economici, ar fi aceea în care programul de închidere este corelat cu punerea în funcţiune a unor capacităţi noi, spre exemplu prin introducerea unei prevederi legislative care să permită închiderea numai după un interval de două sau trei luni de la intrarea în funcţiune a noilor capacităţi”, argumentează reprezentanîii Cartel Alfa.
Ei acuză lipsa de dialog real şi insistenţa cu care se merge înainte cu acest proiect, pe care îl consideră sinucigaş, susţinând că aceste elemente ”dau impresia că la nivelul guvernului avem de-a face cu un grup infracţional organizat, mână în mână cu anumiţi furnizori de energie şi anumiti producători de energie, care doresc existenţa crizei în energie şi creşterea preţurilor pentru propriile interese”.
”CNS Cartel ALFA solicită public modificarea de urgenţă a proiectului de ordonanţă privind decarbonizarea, modificarea termenelor şi adoptarea unui calendar clar de închidere treptată a capacităţilor în corelaţie strictă cu pornirea efectivă a altor capacităţi de producere de energie, care să lucreze în bandă cu cel puţin aceeaşi capacitate ca a celor ce se doresc închise. In caz contrar, CNS Cartel ALFA va formula o plângere penală împotriva membrilor guvernului care vor semna OUG de decarbonizare, pentru subminarea economiei naţionale şi lezarea drepturilor şi intereselor cetăţenilor”, conchid sindicaliştii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.