Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, duminică, la Antena 3, că s-a dispus cercetarea disciplinară a poliţistului care nu l-a amendat pe şoferul care a dat jos din autobuz un nevăzător însoţit de un câine ghid, fiind sesizat, totodată, şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Carmen Dan a precizat că audierile în acest caz au avut deja loc în cursul zilei de duminică, Petru Iordache, nevăzătorul din Paşcani, dând o declaraţie la poliţie privind modul în care a avut loc incidentul şi modul cum a acţionat poliţistul chemat la faţa locului.
”Deja sunt configurate concluziile acestor verificări, în sensul că şoferul de autobuz care a avut un comportament atât de inacceptabil a fost sancţionat, poliţistul urmează să fie supus unei cercetări disciplinare atât din punct de vedere al comportamentului, dar şi al modului în care s-a prezentat în situaţia respectivă. Nu pot fi tolerate genul acesta de abordări”, a spus ministrul de Interne.
Pe lângă amenda aplicată cu întârziere de către poliţiei, şoferul riscă şi o sancţiune din partea CNCD. ”S-a decis să se facă o sesizare şi la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării pentru că sunt competenţi să dispună măsuri în ceea ce priveşte această discriminare”, a afirmat Carmen Dan.
Ea a luat şi decizia ca toate unităţile de poliţie să informeze poliţiştii asupra legislaţiei privind drepturile persoanelor cu handicap.
Ministrul de Interne, Carmen Dan, a dispus verificări ale circumstanţelor în care o persoană nevăzătoare din Paşcani a fost dată jos din autobuz de către şofer pentru că era însoţit de un câine ghid, iar poliţistul chemat la faţa locului nu a aplicat niciun fel de sancţiune. Decizia ministrului a fost luată în urma unei relatări pe Facebook a incidentului, distribuită ulterior de Liviu Dragnea, care i-a cerut lui Carmen Dan să ia măsurile necesare.
”Sesizarea făcută ieri de preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, despre postarea jurnalistului Laura Baban recunosc că m-a sensibilizat şi m-a intrigat. Cazul lui Petrică din Paşcani mă interesează în primul rând ca om, pentru că gândesc că dinamica lucrurilor pe care le trăim ar trebui să nu ne facă să ne îndepărtăm unii de ceilalţi, ci dimpotrivă, să ne bucurăm de o normalitate liniştită”, a scris Carmen Dan pe Facebook, în cursul zilei de duminică.
Ea a anunţat că a luat legătura cu jurnalista care relatat incidentul cu ajutorul căruia l-a contactat pe nevăzătorul care a fost victima în acest caz.
”Am luat legătura cu doamna Baban care a avut amabilitatea să îmi dea numărul de telefon al domnului Petrică pe care l-am şi sunat. În acest moment, reprezentaţii Poliţiei Române desfăşoară verificări suplimentare pentru a afla exact ce s-a întâmplat atunci, iar dacă cineva a greşit atunci acela trebuie să plătească!”, a încheiat ministrul de Interne.
Incidentul a fost povestit pe pagina de Facebook a Laurei Baban. ”Petrică locuieşte în Paşcani, iar autobuzul pleca de la Târgu Frumos. Aşa că a tocmit un om să-i ia cu maşina. La Târgu Frumos, de dimineaţă, pe la 7 şi jumătate, Petrică şi Maya s-au prezentat la autobuz. Când i-a văzut şoferul, Daniel (din păcate nu-i ştim şi numele de familie), a strigat la el că nu-l ia cu câine. Legea spune altfel: era obligat să-i ia! Maya este un câine ghid, antrenat special ca să-l ajute pe Petrică. Şoferului nu i-a păsat. A turbat şi-a început să-l înjure. Apoi a lovit cu piciorul câinele, de-a scheunat Maya (un labrador măricel) şi s-a rostogolit pe scări, apoi şoferul Daniel l-a împins violent pe Petrică jos din autobuz, a închis uşa şi a plecat. Nimeni nu a reacţionat! Nimeni”, a relatat Laura Baban.
Nevăzătorul a chemat poliţia, însă poliţistul nu a aplicat nicio sancţiune, deşi legea prevede aplicarea unei între 6.000 şi 12.000 de lei, iar şoferul să fie obligat să ia persoana însoţită de câine. Când persoana respectivă şi-a exprimat nemulţumirea faţă de modul în care a fost tratată situaţia, poliţistul ar fi spus: ”Şi ce vrei, să te iau la mine acasă?”
Relatarea Laurei Baban a fost distribuită ulterior de către Liviu Dragnea, însoţită de un comentariu. ”Am citit astăzi pe Facebook despre Petrică, un om nevăzător care a avut parte de un tratament nedrept şi umilitor din partea unui şofer de autobuz, Daniel, şi despre reacţia nepotrivită a poliţistului local. Îmi pare rău pentru experienţa urâtă a lui Petrică şi vreau să îi facem dreptate. Am discutat cu doamna Carmen Dan Ministrul Afacerilor Interne şi am rugat-o să facă toate verificările necesare şi să aplice toate sancţiunile stabilite de lege”, a scris Dragnea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.