Ministrul de Interne, Carmen Dan, care cu o zi în urmă a confundat "prenumele" cu "pronumele", spune că nu îşi cere scuze pentru că a "pronunţat greşit un sunet", motivând că este om, nu maşină, însă îşi cere scuze "pentru iritare, pentru oboseală şi pentru momentul în care a părăsit-o calmul".
"Nu-mi cer scuze pentru că am pronunţat greşit un sunet! Sunt om, nu sunt maşină! Îmi cer scuze însă pentru iritare, pentru oboseală, pentru momentul în care m-a părăsit calmul, pentru că în loc să vorbim despre oameni responsabili, care tocmai arătaseră ce pot face pentru colegii lor din stradă, sau pentru partenerii lor loiali şi iubitori - câinii poliţişti, a trebuit să vorbim despre un angajat iresponsabil! Îmi cer scuze pronumelui personal “EI” - înţelegând prin “ei” pe toţi acei oameni dedicaţi din ministerul de interne care au muncit ieri, aşa cum o fac zi şi noapte, pentru siguranţa noastră! Toate faptele lor bune, şi sunt foarte multe fapte bune(!!!), nu au contat, fiind aruncate în derizoriu de fapta unui şofer iresponsabil! Lor le cer scuze! Pentru mine, PRONUMELE “ei” are o altă conotaţie! Mult mai profundă!", a scris Carmen Dan, vineri, pe Facebook.
Ministrul de Interne, Carmen Dan, a fost întrebată, joi seară, dacă a fost identificat şoferul autocarului Jandarmeriei filmat în timp ce depăşea o coloană de maşini mergând cu viteză pe linia de tramvai, ea răspunzându-le jurnaliştilor ironic, cu o altă întrebare, respectiv dacă vor să le dea numele şi "pronumele" şoferului.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Vreţi să vă dau eu, acum, nume şi pronume şi toate cele?", le-a spus Carmen Dan jurnaliştilor, la Sibiu, unde a participat la un exerciţiu organizat la Centrul Chinologic.
Ea a mai afirmat că şoferul autocarului Jandarmeriei "va suporta rigorile".
Un autocar înmatriculat la Ministerul de Interne a fost filmat în timp ce depăşea coloana de maşini mergând cu viteză pe linia tramvaiului 41 pe bulevardul Averescu din Capitală, după difuzarea imaginilor Poliţia Capitalei anunţând că este un vehicul al Jandarmeriei şi că au loc verificări pentru a stabili identitatea şoferului şi a aplica măsurile legale.
În imagini poate fi văzut autocarul cu numere de înmatriculare specifice Ministerului de Interne depăşind coloana de maşini pe linia de tramvai, iar din cauza vitezei evită în ultimul moment un tramvai al liniei 41 care vendea din sens opus.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.