Poliţia Română a lansat, sâmbătă, campania ”Tăcerea e tot violenţă. Vocea ta e soluţia”, care se va derula pe toată durata anului şcolar ale cărui cursurim încep luni, 9 septembrie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

 

O nouă campanie pentru creşterea gradului de conştientizare în ceea ce priveşte necesitatea asigurării unui climat de siguranţă în mediul şcolar, intitulată ”Tăcerea e tot violenţă. Vocea ta e soluţia”, a fost iniţiată la nivelul Poliţiei Române, cu sprijinul Corpului Naţional al Poliţiştilor.

Campania se va derula pe parcursul anului şcolar 2024-2025.

Astfel, poliţiştii vor desfăşura activităţi preventiv-educative în rândul elevilor, prin informarea acestora cu privire la potenţiale pericole, prezentându-le totodată sfaturi educative referitoare la comportamentul preventiv la şcoală, la dezvoltarea unor relaţii armonioase cu colegii, bazate pe prietenie şi respect, precum şi siguranţa la locul de joacă.

”Scopul campaniei este conştientizarea de către părinţi, profesori şi elevi asupra faptului că lipsa de reacţie în faţa agresiunilor şi infracţiunilor însemnă încurajarea acestor fenomene neplăcute”, a transmis Polişia Română.

Comisar-şef de poliţie Alexandru-Ionuţ Leuţu-Cotroceanu, director al Direcţiei Siguranţa Şcolară – Inspectoratul General al Poliţiei Româneare, a explicat că această campanie are în vedere trei direcţii de acţiune, respectiv:

1.   Creşterea gradului de conştientizare a elevilor în ceea ce priveşte importanţa siguranţei în mediul şcolar, înţelegerea consecinţelor fenomenelor negative asupra dezvoltării psihologice a acestora şi asupra climatului educaţional;

2.   Informarea populaţiei cu privire la identificarea comportamentelor de risc şi situaţiile vulnerabile la care pot fi expuşi elevii, în vederea reducerii victimizării, precum şi în referire la importanţa, mecanismul şi beneficiile semnalării / sesizării faptelor antisociale săvârşite în unităţile de învăţământ, pentru dezvoltarea spiritului civic, în scopul prevenirii şi combaterii delicvenţei juvenile şi / sau infracţionalităţii în mediul şcolar;

3.   Informarea elevilor, cadrelor didactice, părinţilor, precum şi a populaţiei generale, cu privire la existenţa unui canal de informare www.sigurantascolara.ro, în care vor fi prezentate:

- informaţii şi recomandări ale instituţiilor responsabile pentru crearea unui climat de siguranţă şcolară optim,

- modurile de acţiune, procedurile şi legislaţia incidentă domeniului siguranţă şcolară,

- campanii / programe / proiecte de prevenire derulate la nivelul unităţilor de învăţământ,

- lecţii de informare şi prevenire, pe diferite teme şi cicluri de învăţământ (primar, gimnazial, liceal), precum şi datele de contact ale tuturor entităţilor naţionale şi locale cu responsabilităţi în acest domeniu.

Statisticile Poliţiei Române arată că peste 90% dintre infracţiunile sesizate s-au comis în interiorul şcolilor şi doar 10% în afara acestora. În acest context, siguranţa în unităţile de învăţământ presupune o coordonare permanentă a eforturilor tuturor celor cu atribuţii sau preocupări în acest domeniu: părinţi, cadre didactice, autorităţi locale, precum şi a altor actori sociali care pot contribui în mod concret la garantarea siguranţei în mediul şcolar.

Anterior debutului anului şcolar au fost efectuate 8.462 de controale pe linia sistemelor de securitate private în unităţile de învăţământ.

”Ca urmare a deficienţelor identificate, au fost constatate 27 de infracţiuni şi aplicate 192 de sancţiuni contravenţionale”, a transmis Alexandru-Ionuţ Leuţu-Cotroceanu.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.