Doar 38 la sută dintre elevii de clasa a 12-a vor participa începând de marţi la pregătirea în clase în vederea susţinerii examenului de bacalaureat, la Buzău. În cazul copiilor de clasa a opta, procentul privind prezenţa anunţată la aceste cursuri de pregătire este mai mare, de 60, 08 la sută.
Potrivit inspectorului general adjunct al IŞJ Buzău, Nela Wamsiedel, în judeţul Buzău, doar 38.75 la sută dintre elevii din ultimul an de liceu vor participa de marţi la cursuri, în clase. În ceea ce-i priveşte pe copiii de clasa a opta, părinţii a 69. 8 la sută dintre ei şi-au dat acceptul pentru participarea la orele de pregătire în vederea susţinerii examenelor naţionale.
”Cursuri de pregătire pentru examenele naţionale vor avea loc în toate unităţile de învăţământ. În acest sens, în toate unităţile de învăţământ au fost transmise materialele elaborate de minister şi de IŞJ pentru asigurarea participării cadrelor didactice la aceste activităţi, în regim de siguranţă. S-a purces la achiziţionarea de materiale dezinfectante, s-a făcut distribuţia băncilor astfel încât fiecare copil să fie în siguranţă, între bănci să se asigure o distanţă de 2 metri în faţă, în spate şi în lateral”, a declarat inspectorul general adjunct al IŞJ Buzău, Nela Wamsiedel.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Conform sursei citate, în şcolile din judeţul Buzău vor fi, ncepând de marţi, clase cu cel mult 9 copii care vor participa la pregătire.
Oficialii IŞJ Buzău spun că sunt suficiente cadre didactice care să predea în perioada următoare atâtor clase.
În cazul şcolilor din mediul rural, unde clasele sunt mai mici, au fost aşezate cel mult 6 bănci, în timp ce în şcolile din oraşe vor fi cel mult câte 9 copii care vor participa în acelaşi loc la cursuri.
”În ordinul comun al Ministerului Educaţiei şi al Ministerului Sănătăţii este prevăzută prezenţa a cel mult 10 copii într-o clasă cu păstrarea distanţei de 2 metri între bănci, faţă, spate, lateral, însă sunt clase, mai ales în mediul rural, foarte mici, în care, respectând această regulă nu intră mai mult de 6 copii. Vom avea clase cu 6 până la 9 elevi ”, a mai declarat inspectorul general adjunct al IŞJ Buzău, Nela Wamsiedel.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.