Prefectul judeţului Buzău, Daniel-Marian Ţiclea, a dispus ca parte din angajaţii Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, să lucreze sâmbătă, măsura fiind dispusă pentru a reduce timpii lungi de aşteptare care se înregistrează la acest serviciu, din cauza lipsei de personal. Circa 250 de persoane s-au prezentat, sâmbătă dimineaţă, la ghişeele acestui serviciu, prefectul de Buzău exprimându-şi speranţa ca şi alte instituţii ale statului român să ia exemplul lucrului suplimentar, pentru ca cetăţenii să beneficieze de servicii prompte.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Prefectul judeţului Buzău, Daniel Marian Ţiclea, a dispus ca sâmbăta aceasta, 19 noiembrie, şi sâmbăta viitoare, 26 noiembrie, ghişeele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor să fie deschise, pentru a mai reduce timpii de aşteptare în cazul buzoienilor care au nevoie de preschimbare permis de conducere sau să-şi înmatriculeze vehiculele. 
Urmare a acestei măsuri, sâmbătă, circa 250 de  buzoieni au umplut sala de aşteptare a acestui serviciu, sperând să-şi rezolve problemele, dat fiind că timpii de aşteptare pentru aceste servicii sunt de câteva săptămâni. 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„ În pofida deficitului operaţional de personal (50%), încercăm astăzi să venim în ajutorul celor care au nevoie de preschimbare permis  sau înmatriculare provizorie. Sunt oameni mulţi, pe care i-am asigurat că astăzi suntem aici pentru dumnealor. Lucrăm cu 2  ghişee pentru permise şi 2 ghişee pentru înmatriculări. În plus,  am rugat încă o colegă din cadrul S.P.C.R.P.C.I.V Buzău să vină de acasă pentru a putea deschide un alt ghişeu. Venim astfel în sprijinul oamenilor care trebuie să-şi rezolve problemele. Îmi exprim speranţa ca exemplul S.P.C.R.P.C.I.V Buzău să fie urmat de cât mai multe instituţii ale statului român„, a declarat prefectul judeţului Buzău, Daniel-Marian Ţiclea. 
Prefectul judeţului, Daniel Marian Ţiclea, a dispus ca şi sâmbăta viitoare, pe 26 noiembrie 2022,  ghişeele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor să fie deschise, măsură care ar putea fi prelungită, dacă îşi va dovedi utilitatea. 
„ Acum avem capacitate logistică la S.P.C.R.P.C.I.V  Buzău, avem curte în care oamenii îşi pot parca autoturismele, clădiri curate, săli de aşteptare pentru ca buzoienii să nu mai aştepte în frig, vânt, ploaie sau ninsoare. Cu toate aceste dotări, putem gestiona un volum mare de activitate, însă rămâne problema de personal cu care se confruntă acest serviciu, problemă care nu revine în sarcina Prefecturii.. Sperăm ca în viitor, aceste posturi vacante să fie ocupate, astfel încât timpii de aşteptare să devină rezonabili„ a mai declarat prefectul judeţului.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.