Executivul a aprobat, în şedinţa de vineri, Ordonanţa de urgenţă privind rectificarea bugetară, în urma căreia Ministerului Educaţiei şi Cercetării i-a fost alocată suma de 551,4 milioane de lei. Banii sunt destinaţi, cu prioritate, achiziţiei de echipamente electronice pentru elevi şi cadre didactice, în vederea participării la activităţi de e-learning, precum şi pentru lucrări de execuţie şi proiectare a 59 de grădiniţe.
MEC a transmis, vineri seară, că, în ceea ce priveşte învăţământul universitar, s-a decis majorarea cheltuielilor din venituri proprii cu suma de 370,50 de milioane de lei, asigurată prin majorarea veniturilor cu suma de 229,72 de milioane de lei, respectiv reglementarea utilizării disponibilităţilor din anii anteriori, în limita sumei de 140,78 de milioane de lei.
”Rectificarea bugetară pozitivă pentru Educaţie este o măsură esenţială de sprijin în perspectiva reluării activităţii şcolare/universitare în această toamnă, în condiţii de acces egal şi siguranţă sanitară pentru toţi elevii, studenţii şi profesorii, având în vedere contextul pandemic provocat de virusul SARS-CoV-2”, a transmis MEC.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
De asemenea, a fost aprobată suma de 200 de milioane de lei, credite de angajament, pentru Programul Naţional de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare - perioada 2015-2020 (PNDCDI III).
Guvernul a mai stabilit că aplicarea devansată a nivelului de salarizare stabilit pentru anul 2022, pentru personalul didactic de conducere şi personalul de îndrumare şi control din învăţământ, potrivit prevederilor art. 38 alin. (41) lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, va intra în vigoare de la 1 septembrie 2021.
Majorarea era prevăzută în Legea salarizării pentru anul 2022, dar a fost devansată şi majorările au fost acordate mai devreme, ceea ce înseamnă că de la 1 ianuarie 2020 salariile pentru profesori au crescut cu 8% (prima tranşă).
Practic, majorarea de 16% (tranşele a doua şi a treia), care semnifică atingerea nivelului majorărilor prevăzute pentru anul 2022 şi care a fost mutată pentru 1 septembrie 2020 (devansată, deci, cu doi ani), este acum prevăzută pentru 1 septembrie 2021. Mai exact, se menţine un grafic de acordare a majorărilor stabilite iniţial pentru anul 2022, mai devreme cu un an faţă de ceea ce s-a decis în Parlament.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.