Ministrul Muncii, Marius Budăi, afirmă, întrebat dacă este posibilă adoptarea unei legi care să plafoneze preţurile la alimentele de bază, că autorităţile române nu vor să încalce nici principiile pieţei libere, nici normele europene, dar că se discută despre măsuri pentru combaterea speculei. "În situaţii de criză nu trebuie să permitem nicidecum majorări de preţuri care să nu fie justificabile din punct de vedere al costurilor de producţie, al costurilor cu transporturile sau cu resursa umană”, explică ministrul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Întrebat, luni seară, despre posibilitatea unei legi care să plafoneze preţurile, în special la alimentele de bază, ministrul Muncii a răspuns că se discută despre unele "scenarii”, scopul unui astfel de act normativ fiind combaterea speculei.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Discuţia este pe o bază reală, sunt mai multe scenarii aici, sunt lucruri care sunt în concordanţă cu tot ceea ce înseamnă Consiliul Concurenţei şi normele europene. Nu o să facem nimic să încălcăm normele europene şi mai ales să încălcăm ceea ce înseamnă piaţă, până la urmă, dar piaţă în condiţii normale. Până la urmă, este vorba despre ceea ce discutam, despre speculă, pentru că în situaţii de criză nu trebuie să permitem nicidecum majorări de preţuri care să nu fie justificabile din punct de vedere al costurilor de producţie, al costurilor cu transporturile sau cu resursa umană. Şi nu vrem să lăsăm pe nimeni să profite, aşa cum s-a întâmplat, dacă vă aduceţi aminte, cu preţurile la combustibili la un moment dat şi să îngreuneze viaţa de zi cu zi a cetăţenilor români”, a declarat Marius Budăi, la Antena 3.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.