Ministrul Muncii Marius Budăi a afirmat că Guvernul are deschidere spre dialog, referindu-se la nemulţumirile persoanelor care lucrează în învăţământ privind salariile, şi există un plan în acest sens, însă legea salarizării unitare nu poate fi făcută pe bucăţi, acum pentru profesori, apoi pentru o altă categorie salarială. Social-democratul a adăugat că aceste probleme vor fi rezolvate, dar aspectele ce ţin de salarizare nu pot fi introduse în noile legi ale educaţiei, prin urmare modificările şi măsurile nu pot fi luate „peste noapte”.
„Pot fi făcute discuţii şi au fost făcute discuţii. Cred că nu poate să acuze nimeni că nu avem capacitate de dialog şi deschidere la dialog, însă dacă aceste discuţii poate erau mai intens făcute când se scria PNRR şi noi PSD acuzam că se face totul la secret şi vor fi lucruri rele scrise acolo, iată că acum se dovedeşte că am avut dreptate. Însă în continuare am avut o discuţie cu preşedintele partidului Marcel Ciolacu. Avem cumva făcută o deschidere o deschidere şi un plan pentru dumnealor, dar nu putem face legea salarizării unitare pe bucăţi. Acum pentru profesori, săptămâna viitoare pentru altă categorie salarială. Trebuie să o facem toată odată. Discuţiile care au fost cu noi au fost că următoarea ramură care este extrem de importantă pentru ţară este educaţia şi avem capacitatea să rezolvăm aceste probleme, dar nu peste noapte şi nu cu forţa. Mesajul este unul singur, ceea ce a spus şi preşedintele Marcel Ciolacu, că educaţia este o prioritate şi că o vom rezolva în noua lege a salarizării. Nu putem pune în legea educaţiei drepturi salariale, că nu se poate”, a afirmat Marius Budăi, întrebat miercuri la Antena 3 CNN ce le răspunde profesorilor care anunţă intrarea în grevă şi dacă nu pot fi făcute majorări salariale pentru a nu fi blocat anul şcolar.
„Când am venit la guvernare în 2022 au fost două rânduri de majorări, fie ele mici, fie ele mari. Dar s-a pus legea salarizării între paranteze şi a trebuit să vină PSD la guvernare ca să reluăm acest parcurs al legii salarizării”, a continuat ministrul Muncii.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Chestionat dacă ar putea fi ajustate salariile cu rata inflaţiei pentru persoanele care lucrează în învăţământ, Marius Budăi a replicat: „„Eu, repet, nu am fost la această discuţie”.
„Nu ştiu ce s-a discutat şi ce s-a stabilit acolo, însă ştiu foarte clar că ceea ce am spus şi ceea am stabilit în discuţiile cu sindicatele ulterior, de câte ori noi am fost la guvernare, s-a şi întâmplat. Acum, dacă e vina noastră că alţii nu au aplicat legea salarizării, dacă e vina noastră a PSD că alţii au scris în PNRR şi au blocat legea salarizării, asta este. Dar ne asumăm şi l-am auzit pe domnul prim-ministru, dar l-am auzit şi pe preşedintele PSD care au fost extrem de clari în a pune educaţia ca domeniu prioritar şi că acolo ne îndreptăm cu soluţiile noastre, cu ceea ce vom găsi şi vom discuta împreună. Din păcate, nu se poate peste noapte. Nu îmi cereţi să vă dau un răspuns acum, când eu am fost la discuţii. Ştiţi foarte bine că abia am aterizat de la Bruxelles”, a completat ministrul Muncii.
Sindicaliştii din educaţie au anunţat, miercuri, după întâlnirea cu premierul Ciucă, la Palatul Victoria că nu s-a ajuns la un acord şi că greva din învăţământ va începe luni, 22 mai, pentru că promisiunile sunt nesatisfăcătoare.
La rândul său, premierul Nicolae Ciucă a declarat, la începutul şedinţei de Guvern de miercuri, despre discuţiile cu sindicatele din educaţie, la care au participat şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu şi miniştrii Educaţiei şi cel al Finanţelor, că au prezentat foarte clar care sunt posibilităţile bugetare ale Executivului în momentul de faţă şi că şi-au asumat la nivelul coaliţiei că în programul de guvernare care va fi aprobat săptămâna viitoare şi cu care va intra în funcţiune noul Guvern, să rezulte foarte clar că educaţia reprezintă prioritate naţională.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.