Dumitru Comânescu, în vârstă de 111 ani şi 3 luni, a fost declarat oficial de către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne "cel mai vârstnic cetăţean român al Municipiului Bucureşti".
Potrivit unui comunicat remis News.ro, Dumitru Comănescu a fost premiat de Primăria Capitalei, prin Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucureşti, CSMB, cu suma de 5.000 lei şi o plachetă onorifică drept "omagiu adus vieţii şi contribuţiei la dezvoltarea societăţii şi a comunităţii Municipiului Bucureşti şi ca o recunoaştere a respectului şi preţuirii faţă de seniorii bucureşteni".
Până în prezent, în cadrul Proiectului "Vieţi Centenare", demarat în decembrie 2018 şi adresat tuturor seniorilor care au împlinit vârsta de cel puţin 100 de ani şi care au domiciliul stabil în Bucureşti, au fost depuse 103 dosare eligibile.
Născut la 8 noiembrie 1908, Dumitru Comânescu este la ora actuală al treilea cel mai vârstnic bărbat în viaţă din lume, conform clasamentului "Ten oldest living men", al 75-lea cel mai vârstnic bărbat al tuturor timpurilor ("100 verified oldest men") şi a 72-a cea mai vârstnică persoană în viaţă ("100 oldest living people").
Acest clasament a fost publicat recent de The Gerontology Research Group (GRG) cu ocazia desemnării şi recunoaşterii de către Guinness World Records a celui mai bătrân bărbat din lume, japonezul Chitetsu Watanabe, care va împlini luna viitoare 113 ani (s-a născut pe 5 martie 1907). Pe locul II se află britanicul Robert Weighton, născut pe 29 martie 1908.
Cel mai vârstnic om din lume trăieşte tot în Japonia şi este o femeie - Kane Tanaka, care a împlinit pe 2 ianuarie 2020, 117 ani. Aceasta a primit anul trecut distincţia Guinness World Records.
Dumitru Comânescu s-a născut la Proviţa de Jos, comuna Drăgăneasa, în judeţul Prahova. Secretul longevităţii sale a fost şi este dragostea pe care i-o oferă familia, fiii, cei trei nepoţi şi doi strănepoţi. A fost inginer agronom şi unul dintre cei mai valoroşi fitopatologi, fiind discipolul fondatorului Institutului de Cercetări Agronomice, Gheorghe Ionescu Siseşti. Iniţial s-a înscris la Facultatea de Matematică, avându-l profesor pe unul dintre cei mai valoroşi matematicieni ai tuturor timpurilor, Gheorghe Ţiţeica, pentru ca apoi să îşi găsească vocaţia în domeniul cercetării plantelor. A absolvit facultatea în 1933 şi a lucrat efectiv timp de 70 ani: în anul 2003 făcea ultima expertiză fitopatolgică. La vârsta de 86 de ani a participat la un concurs pentru experţi agricoli, unde s-a clasat al cincilea, prelungindu-şi activitatea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...