Niciunul dintre bărbaţii surprinşi de incendiul izbucnit, miercuri seară, la depozitul unei firme de artificii din Zărneşti, judeţul Braşov, nu avea contract cu muncă cu respectiva societate. Doi dintre bărbaţi – între care şi cel decedat - nu aveau deloc contracte, iar al treilea avea contract de muncă valabil de joi, 12 august şi nu trebuia să se afle pe platforma industrială, a constatat Inspectoratul Teritorial de Muncă Braşov.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Două persoane nu aveau contracte în formă legală, iar una dintre ele avea contractul suspendat, urmând ca astăzi să reînceapă activitatea. Dar ieri, potrivit legislaţiei, se afla tot în muncă nedeclarată, el având contractul suspendat şi nu avea ce căuta acolo”, a declarat, joi după-amiază, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Braşov, Dana Pascu.
 
Aceasta a menţionat că bărbatul care şi-a pierdut viaţa în incendiu nu avea deloc contract de muncă cu firma respectivă. 
 
Pe de altă parte, specialiştii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov verifică în teren situaţia firmei private unde sute de kilograme de artificii au fost detonate, în urma incendiului de miercuri seară.
 
Conform primelor date, firma nu se află în evidenţele ISU Braşov cu solicitări de avizare sau autorizare pentru securitatea la incendiu, iar documentele prezentate de reprezentanţii acesteia arată că depozitul este mai mic decât suprafaţa minimă pentru care trebuie solicitată autorizarea. 
 
”În evidenţele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă «Ţara Bârsei» al judeţului Braşov nu există solicitări de avizare/autorizare, pe linia securităţii la incendiu din partea firmei SC Temexson SRL. In perioada imediat următoare se vor desfăşura activităţi de verificare specifice atât a situaţiei din teren cât şi a documentelor firmei, urmând a stabilii dacă se încadrează sau nu în prevederile HGR 571/2016 - privind aprobarea categoriilor de construcţii şi amenajări care se supun avizării şi/ sau autorizării privind securitatea la incendiu”, informează, joi după amiază, ISU Braşov.
 
Conform Hotărârii de Guvern privind aprobarea categoriilor de construcţii şi amenajări care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu, de acest document au nevoie spaţiile de producţie sau de depozitare mai mari de 600 de metri pătraţi. 
 
Reprezentanţi din cadrul ISU Braşov au declarat, pentru News.ro, că reprezentanţii firmei au prezentat inspectorilor ISU documente din care reiese că suprafaţa depozitului care a ars este mai mică de 600 de metri pătraţi. 
 
O deflagraţie s-a produs, miercuri seară, la un depozit privat de artificii din zona Uzinei Mecanice Tohan, din Zărneşti, judeţul Braşov. Prefectul judeţului Braşov, Cătălin Văsii, a declarat că victimele pregăteau un transport de artificii când s-a produs explozia.
 
Un tânăr de 29 de ani, angajat al companiei Tohan, şi-a pierdut viaţa, anunţă Ministerul Economiei, precizând că el se afla în afara programului de lucru şi că urmează a se stabili ce relaţii de muncă avea cu firma care deţine depozitul.
 
În acest caz au fost demarate anchete la nivelul Poliţiei, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărneşti, la nivelul ISU dar şi de către Inspectoratul Teritorial de Muncă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.