Brandul de oraş al municipiului Buzău a câştigat competiţia cu cel al oraşului Paris şi a obţinut aurul pentru cel mai bun brand de oraş din Europa în finala Galei „Transform Awards" desfăşurată, miercuri seară, la Londra. Municipiul Buzău a fost înscris în competiţia europeană cu logo-ul "Buzău Oraş deschis", realizat în anul 2018 de către Adrian Mironescu, un artist grafic din Iaşi care a câştigat concursul lansat de municipalitate în urma căruia a obţinut 12.000 lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

 

Acesta şi-a înscris creaţia în concursul european şi a câştigat aurul în faţa capitalei Franţei, Paris.

Deşi a vrut să fie prezent la Londra, din cauza restricţiilor sanitare, primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, nu a putut face deplasarea. Acesta a urmărit gala care a fost transmisă în direct pe Facebook alături d, creatorul logo-lui Adrian Mironescu şi de câţiva angajaţi ai Primăriei în sala de şedinţe a Consiliului Local Municipal Buzău.

”Este un moment extraordinar care, iată, lansează Buzăul şi pe mapamond. Este cea mai importantă publicaţie din domeniu care ţine această competiţie peste tot in lume, la New York, Londra, Dubai şi Shanghai. Am început această poveste cu logo-ul în 2018 când a câştigat un tânăr de la Iasi, Adrian Mironescu care a lucrat cu noi pentru a defini un brand.,Buzău oraş deschis viitorului, Buzău oraş deschis culturii, Buzău oraş deschis educaţiei, Buzău oraş deschis sportului , Buzău oraş deschis dezvoltării. Ne-am angajat pe un drum, să ducem Buzăul cât mai sus şi iată că sunt etape care se îndeplinesc, iar ceea ce s-a întâmplat în această seară este un moment extraordinar, care ne-a aşezat acolo undeva foarte sus şi lumea începe să ştie de noi atât din România cât şi din străinătate Vă mulţumesc pentru încredere! Un brand mare se face cu toţi buzoienii, chiar şi cei care m-au criticat. Este un rezultat extraordinar, sunt emoţionat, dar mă determină şi mai mult să merg pe acest drum", a spus primarul Constantin Toma la finalul galei.

 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.