Ministrul Turismului, Bogdan Trif, spune că România va avea un clip de promovare, în urma unui parteneriat cu Universitatea de Teatru şi Film, dar şi un ghid turistic al ţării. Acesta va putea fi accesat de pe un site, dar şi de pe o aplicaţie pentru telefoane mobile în care vor fi trecute toate obiectivele turistice. Ghidul va fi disponibil în mai multe limbi de circulaţie internaţională, printre care şi una asiatică, ministrul dorind atragerea unui număr cât mai mare de turişti chinezi în ţara noastră.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Bogdan Trif a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, că România va avea un ghid turistic în care vor fi trecute toate obiectivele turistice din fiecare judeţ.

“Ne pregătim să avun un ghid turistic al României care să poată să fie accesat atât de pe un site, cât şi de pe aplicaţia unui smartphone, să ştim toate obiectivele turistice din fiecare judeţ, să putem să facem şi trasee turistice (...) Nu ne propunem să inventăm roata, alţii au această aplicaţie de foarte mult timp. Nu am avut această modalitate de promovare”, a afirmat ministrul.

El a precizat că acest ghid de promovare va fi în mai multe limbi de circulaţie internaţională, dar şi într-o limbă asiatică.

“Va fi în mai multe limbi, nu doar engleză şi va fi şi într-o limbă asiatică. Este o ţintă pe care noi ne-o propunem, să aducem cât mai mulţi turişti din această zonă. Să nu uităm că doar China exportă anul 120 de milioane de turişti. Este strigător la cer că noi reuşim să atragem an de an un număr foarte mic. Anul trecut au fost doar 35.000 de turişti din această ţară. Este un target al nostru, mai ales că avem un parteneriat special cu China, Am reuşit să diminuăm perioada de emitere a vizelor pentru cetăţenii chinezi, se pot face inclusiv online, iar durate medie este undeva la 48 de ore. Deci venim cu măsuri concrete pentru a stimula inclusiv această piaţă”, a explicat Bogdan Trif.

Întrebat care este bugetul alocat pentru promovarea României, ministrul a spus că este unul mic, de 13 milioane de lei.

“Am moştenit acest buget. Bugetul a fost făcut anul trecut, eu sunt de curând ministru. Sumele sunt foarte mici, undeva la 13 milioane de lei, dar pot să faci şi cu bani puţini lucruri mari. Dacă ai o strategie bine pusă la punct, cred că o să reuşim, sunt sigur că o să reuşim să realizăm şi aceste lucruri pe care ni le-am propus. Este o sumă care nu mă mulţumeşte. A fost din păcate strategia de anul trecut şi nu vreau să dau vina pe greaua moştenire”, a afirmat ministrul.

El a menţionat că România va avea şi un clip de promovare în urma unui parteneriat cu Universitatea de Teatru şi Film. 

“Vă spun doar ce avem şi vă asigur că ne descurcăm şi cu aceşti bani. Mai mult decât atât, în două luni o să avem şi un clip de promovare a României pentru că am cerut acest lucru şi spre surpriza mea mi s-a adus un clip din 2012 care era depăşit spun eu. Am încheiat un parteneriat cu Universitatea de Teatru şi Film astfel că împreună cu ei o să realizăm acest film şi o să ieşim şi pe mass media cu un nou clip de promovare”, a mai declarat ministrul Turismului.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.