Contractele pentru vaccinurile hexavalent şi tetravalent vor fi semnate după promulgarea Legii bugetului, iar de la sfârşitul lunii martie vor fi aduse stocuri suficiente de vaccin hepatitic B, a declarat, vineri, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog.
"O problemă gravă nu este doar problema vaccinurilor. Absenţa medicamentelor trenează de anul trecut. Avem la semnat contractul pentru vaccinul hexavalent şi aştept doar promulgarea Legii bugetului pentru a-l semna. Avem la semnat contractul pentru vaccinul tetravalent şi la fel aştept promulgarea bugetului", a susţinut ministrul Sănătăţii, după dezbaterea publică privind noile preţuri la medicamente.
Legat de vaccinul hepatitic B, Bodog a spus că au fost identificaţi doi producători şi, de la sfârşitul lunii martie, vor fi stocuri suficiente.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
"Legat de vaccinul pentru hepatita B, am identificat doi producători care, la sfârşitul lunii martie, vor pune pe piaţă stocuri suficiente de vaccin pentru toata ţara", a mai spus ministrul Sănătăţii.
Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a moderat şedinţa publică de dezbatere a proiectului de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Metodologiei privind modul de calcul şi procedura de avizare şi aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman cu autorizaţie de punere pe piaţă în România.
De la începutul dezbaterii, ministrul i-a atenţionat pe cei prezenţi că nu a venit să discute de pe poziţii de forţă.
"Nu am venit aici să discutăm de pe poziţii de forţă, ci pentru a rezolva o problemă a pacienţilor, a societăţii", a spus Florian Bodog.
Preşedinta Asociaţiei Mame pentru Mame, Ana Măiţă, i-a cerut ministrului să facă tot ce trebuie rapid pentru ca bebeluşii din România să aibă acces la cele mai bune vaccinuri, la vaccinuri de calitate şi nu doar la cele mai ieftine.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.