Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a afirmat că şoferul care a produs accidentul de miercuri, de pe DN2, soldat cu moartea a patru persoane a avut permisul reţinut de mai multe ori şi a primit numeroase sancţiuni pentru nerespectarea regimului de viteză, în acest context, ministrul precizând că, dacă este nevoie de o înăsprire şi mai puternică a sancţiunilor rutiere, autorităţile vor face acest lucru. El consideră că cei cu maşini puternice sunt afectaţi mai mult de suspendarea dreptului de a conduce pentru trei sau patru luni decât de valoarea amenzilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Bode a declarat, joi, la Constanţa, că şoferul care a provocat, miercuri, accidentul în care patru persoane au murit, în localitatea ialomiţeană Sineşti, fusese sancţionat de zeci de ori pentru nerespectarea regimului de viteză.  
“În condiţiile în care vom constata că este nevoie de o înăsprire şi mai puternică a sancţiunilor pentru astfel de fapte, o vom face. Ieri am avut un accident cu patru persoane decedate. La Sineşti. M-am uitat dimineaţă şi am văzut respectivul conducător auto care a produs accidentul, permisul l-a obţinut, cred, în 2018. I-a fost reţinut în fiecare an: 2018, 2019, 2020. A fost sancţionat de zeci de ori pentru nerespectarea regimului de viteză. Ei, pentru astfel de oameni, care, iată, produc adevărate tragedii, a omorât patru oameni prin nerespectarea regimului de viteză şi intrarea în depăşire a unei alte maşini şi s-a întâmplat tragedia care s-a întâmplat. Pentru astfel de oameni sancţiunile sunt încă prea moi, deci prea blânde”, a precizat Lucian Bode.
Întrebat dacă se referă la creşterea valorii sancţiunilor, el a răspuns: “Mă refer la tot palierul, de la valoare… dar nu valoarea-i deranjează să ştiţi pe cei cu maşini puternice, a căror valoare depăşeşte zeci de mii de euro, sute de mii de euro, nu valoarea îi deranjează, ci faptul că, pe lângă amendă, suspendarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile, pentru 120 de zile, cred că îi afectează mai mult. Şi în astfel de situaţii grave imposibilitatea ca respectivul conducător auto să poată să susţină un examen în această perioadă, să dobândească permisul mai repede decât cele 90 - 120 de zile”.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.