Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Dâmboviţa obligă PNL să înlăture materialele electorale afişate cu încălcarea legii în localitatea Finta. Conform legislaţiei, liberalii puteau afişa acolo un singur afiş electoral. Decizia a fost luată după o sesizare făcută de Pro România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 16 Dâmboviţa a decis, sâmbătă că reprezentanţii Partidului Naţional Liberal au încălcat prevederea din Legea 115/2015 conform căreia pe un panou electoral, fiecare partid politic, alianţă politică, alianţă electorală sau organizaţie a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri ori fiecare candidat independent poate aplica un singur afiş electoral.
 
Prin urmare, Biroul Electoral Judeţean a dispus obligarea PNL să înlăture afişele de promovare electorală amplasate în localitatea Finta, afişe care îi reprezentau pe candidatul PNL pentru funcţia de primar dar şi pe cel susţinut de partid pentru preşedinţia Consiliului Judeţean. 
 
Hotărârea BEJ Dâmboviţa a fost luată după ce Pro România a sesizat acest aspect mai întâi la Biroul Electoral din comuna Finta şi, nemulţumiţi de decizia membrilor biroului local electoral, aceştia au contestat la Biroul Judeţean. 
 
Prin aceeaşi sesizare reprezentanţii Pro România reclamau şi că PSD a amplasat, tot la Finta, fişe electorale mai mari decât dimensiunile stabilite prin lege, însă în urma analizei probelor reclamaţia în această privinţă a fost respinsă în unanimitate. 
 
Decizia BEJ Dâmboviţa este definitivă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.