Mai mult de 65% dintre români consideră că sunt liberi să spună ce gândesc fără să se teamă de consecinţe, arată studiul „Barometrul de consum cultural 2018. Dinamica sectorului cultural în anul Centenarului Marii Uniri”, lansat de Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală (INCFC).
La împlinirea a 30 de ani de la căderea regimului comunist, studiul prezintă câteva rezultate cu privire la cât de liberi se simt românii.
Astfel, 84% dintre cei intervievaţi nu au încredere în cei din jurul lor şi consideră că este mai bine să fii prudent, şi doar 66% consideră că în România oamenii sunt liberi să spună ce gândesc fără să le fie frică de consecinţe, în timp ce 17% sunt împotriva acestei afirmaţii.
Dintre cei care nu consideră că sunt liberi să spună ce gândesc, 26% trăiesc în regiunea de Vest, iar 24% în Nord-Est.
La întrebarea „Ce înseamnă să fii un adevărat român?”, 94% dintre cei intervievaţi au răspuns că, pentru a fi un adevărat român, este important şi foarte important să respecţi legile şi instituţiile României, 88% să te fi născut în România, iar 72% consideră că un adevărat român este creştin ortodox. De asemenea, 80% dintre cei intervievaţi preferă să fie cetăţeni români şi nu ai altei ţări.
Studiul „Barometrul de consum cultural 2018. Dinamica sectorului cultural în anul Centenarului Marii Uniri” se bazează pe un sondaj de opinie realizat de operatorul Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie în perioada 1 septembrie - 5 octombrie 2018, pe un eşantion naţional de 1.200 de persoane cu vârste de 18 ani şi peste, printr-o metodă CAPI (interviuri faţă în faţă). Marja teoretică de eroare la nivelul eşantionului a fost de +/-2,8% la un nivel de încredere de 95%.
Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală (INCFC) a lansat „Barometrul de Consum Cultural 2018. O retrospectivă a anului centenar”, sâmbătă, la Conferinţa Naţională a Managerilor Culturali, care a avut loc la Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale. Studiul este disponibil pe site-ul culturadata.ro.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...