Ministerul educaţiei a publicat pe site-ul www.edu.ro baremele de corectare a testelor date la proba obligatorie a profilului, la disciplinele istorie şi matematică. Absolvenţii de liceu vor susţine ultimul examen scris, vineri.
Examenul a început la ora 9.00 şi s-a încheiat la ora 12.00.
Elevii care au au urmat un profil uman au susţinut proba la istorie, având de rezolvat trei subiecte, notat fiecare cu câte 30 de puncte. La primul subiect au avut de răspuns la şapte întrebări pe baza a două texte date, referitoare la Mica Unire din 1859, la subiectul doi au avut şase întrebări pe baza unui text referitor la descălecările lui Dragoş şi Bogdan în Moldova, iar la ultimul punct li s-a cerut să realizeze un eseu privind evoluţia României postbelice.
Absolvenţii de la profil real şi pedagogic au susţinut proba obligatorie a profilului la matematică, subiectele fiind diferenţiate în funcţie filiera la care au studiat.
Ultima probă scrisă, proba la alegere a profilului şi specializării, este programată vineri. În funcţie de cele două criterii, candidaţii au putut opta pentru una dintre următoarele discipline: biologie, chimie, fizică, economie, filosofie, geografie, informatică, logică şi argumentare, sociologie şi psihologie.
Pentru susţinerea probelor scrise, în cele 473 de centre de examen organizate, s-au înscris peste 137.300 de candidaţi din toate promoţiile, potrivit datelor MENCS.
Afişarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 12 iulie (până la ora 16.00). În aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţiile, în intervalul orar 16.00 - 20.00. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 16 iulie.
Probele scrise de la examenul de Bacalaureat au început luni cu testarea la limba şi literatura română, susţinută de 123.958 de candidaţi, respectiv 96,13 la sută dintre cei înscrişi. Alţi 4.741 de de candidaţi nu s-au prezentat la examen, iar 70 au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă.
Peste 7.000 de absolvenţi de liceu au susţinut marţi proba scrisă la limba şi literatura maternă de la examenul de Bacalaureat, la maghiară, germană, ucraineană, sârbă, slovacă, turcă, italiană sau croată.
Dintre candidaţii înscrişi la Bacalaureat, aproape 115.000 sunt din promoţia curentă, iar restul au absolvit anii trecuţi, dar nu au promovat examenul.
Promovarea examenului de Bacalaureat
Absolvenţii de liceu promovează examenul de Bacalaureat dacă îndeplinesc, cumulativ, mai multe condiţii:
- au susţinut toate probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale şi au obţinut unul dintre nivelurile de competenţă - experimentat, avansat sau mediu;
- au susţinut toate probele scrise şi au obţinut cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea;
- au obţinut cel puţin media 6 la probele scrise.
Media notelor la probele scrise se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire. Aceasta reprezintă media generală a candidatului la examenul de Bacalaureat.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...