Avocatul Poporului a transmis, miercuri, că s-a autosesizat cu privire la defrişarea terenurilor forestiere şi solicită Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă să evalueze posibilitatea sistării tăierilor de pădure pe perioada stării de urgenţă şi intensificarea controalelor în păduri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu referitor la defrişările masive ale terenurilor forestiere, şi a solicitat ministerului afacerilor interne, în calitate de preşedinte al Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, să analizeze împreună cu Ministerul Apelor şi Pădurilor şi cu Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, luarea în considerare a sistării tăierilor de pădure pe perioada stării de urgenţă şi intensificarea controalelor în păduri de către reprezentanţii Gărzilor Forestiere, împreună cu forţele de ordine, şi efectuarea în trafic a activităţilor/controalelor specifice pe linie de control silvic”, a transmis, miercuri, Avocatul Poporului.

Ministrul Mediului, apelor şi pădurilor, Costel Alexe, a afirmat, marţi, că măsura interzicerii tăierilor legale pe durata stării de urgenţă, propusă de deputatul independent Marius Bodea, nu ar fi benefică pentru oameni, mediu şi economie şi, mai mult, pe plan social, măsura ar afecta 3,5 milioane de gospodării din România, care se încălzesc cu lemne, iar peste 100.000 de oameni vor intra în şomaj tehnic sau vor fi concediaţi.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Deputatul independent Marius Bodea a anunţat că a depus luni un proiect de lege în Parlament privind interzicerea tăierii pădurilor pe perioada stării de urgenţă, invocând faptul că "jaful din păduri înfloreşte în plină pandemie“.

Marius Bodea afirmă, într-un comunicat de presă, că a iniţiat acest proiect după ce săptămâna trecută a fost înregistrat "un nivel record de exploatare a pădurilor“.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.