Compania Regională de Apă Bacău a înregistrat, vineris eară, o avarie pe conducta de transport a apei brute de la Valea Uzului, afectând furnizarea apei în municipiul Oneşti. Apa către populaţie va fi livrată, sâmbătă, doar câte două ore dimineaţa şi seara.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”SC CRAB SA (Compania Regională de Apă Bacău) a înregistrat în cursul acestei seri o avarie pe conducta de transport a apei brute de la Valea Uzului, afectând furnizarea apei în municipiul Oneşti”, a transmis, vineri seară, RAJA S.A. - oprator public regional în domeniul alimentării populaţiei cu apă potabilă şi al epurării apelor uzate în judeţele Constanţa, Ialomiţa, Călăraşi, Ilfov, Dâmboviţa, Braşov şi Bacău.

Potrivit copmaniei, ca urmare a acestei situaţii, sâmbătă , RAJA SA va furniza apă către consumatorii din oraş din rezerva de apă de la Cuciur în următoarele intervale orare:

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Dimineaţa: 06.00 - 08.00

Seara: 18.00 - 20.00

”Astfel, se va putea asigura minimul necesar de apă pentru toţi consumatorii şi un nivel optim în rezervoarele de stocare de la Complexul de înmagazinare şi pompare Cuciur.

În aceste intervale, alimentarea cu apă se va face cu o presiune mai mică decât în mod normal, ceea ce va conduce la lipsa totală a apei în anumite zone, în funcţie de topografia reţelei şi de consumul înregistrat”, a mai transmis compania.

Potrivit acesteie, reluarea furnizării apei în regim permanent şi la parametrii optimi către toţi consumatorii din municipiul Oneşti depinde de timpul necesar pentru remedierea avariei şi pentru umplerea conductei de aducţiune de către SC CRAB SA.

”Echipele noastre vor efectua toate manevrele specifice imediat ce vor fi refăcute stocurile de apă din rezervoare. RAJA SA recomandă utilizatorilor să consume apa cu moderaţie în acest interval de timp şi să asigure rezerve suficiente pentru necesităţile de consum şi uz casnic în perioada în care alimentarea cu apă va fi sistată”, a mai transmis RAJA.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.